Ce va face Liviu Dragnea mai departe

Confruntate cu proteste de stradă şi cu un preşedinte care nu e dispus să gireze, prin neimplicare, prăbuşirea ordinii democratice, Guvernul şi Parlamentul nu vor ezita să ducă lupta în prelungiri. Un tablou mai sumbru decât cel care se arată, în caz că Dragnea va câştiga partida, nu am mai văzut în România decât după ce FSN-ul lui Iliescu a decis că e în continuare nevoie de un PCR.

Când Liviu Dragnea îl împunge pe Klaus Iohannis cu acuzaţia că s-a pus în fruntea unei noi mineriade, deducem din spusele domniei sale că mineriadele sunt ceva rău, că societatea românească şi imaginea ţării în lume au fost mutilate de precedentele exerciţii de exprimare minerească care au bântuit anii '90, în fine, că orice element care girează asemenea manifestări, ori care se asociază cu ele e unul declasat. Doamnelor şi domnilor, cine-ar fi zis că-n Liviu Dragnea zace atâta simţ al istoriei, simţ al răspunderii, bun simţ? 

Săptămâna trecută, Ion Iliescu, preşedintele de onoare al partidului pe care Dragnea îl conduce, a fost inculpat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii. Doar că lui Iliescu, domnul amintit mai sus nu i-a reproşat niciodată mineriadele, nici pe morţii căzuţi acolo nu i-a plâns vreodată, nici de răniţi şi familiile lor nu i-a păsat. În schimb, Dragnea i-a ciugulit din palmă lui Iliescu şi, prin însăşi contribuţia pe care a avut-o în dezvoltarea PSD, a alimentat substanţial procesul nemilos de tergiversare a... dosarelor penale privind mineriadele şi Revoluţia.

Rezultă, deci, că ar fi o risipă să alocăm prea mult timp şi energie desfiinţării din punct de vedere logic şi istoric a viziunii lui Dragnea privind „mineriada lui Iohannis”. Evidenţa face toată treaba.

Din punct de vedere politic, în schimb, merită toată atenţia.

Ieşirea liderului PSD are de-a face parţial cu exasperarea (reacţia străzii a mai întors PSD-ul din drum, dar de data asta o reeditare pur şi simplu îl înspăimântă pe Dragnea&Co.), parţial cu o strategie, pe zi ce trece mai limpede, de „punere sub acuzare” a preşedintelui în vederea unei eventuale suspendări (vezi şi articolul lui Dan Turturică, în care fuseseră anticipate asemenea direcţii). Televiziunile prietene, controlate de un fugar şi un condamnat încarcerat, au turat motoarele şi încep să dezvolte isteric subiectul.

Prin urmare, judecând după fondul programului de guvernare şi după virulenţa reacţiilor la cald ale liderilor PSD, pe fondul primei şi mai ales a celei de-a doua ieşiri în stradă a oamenilor, e clar că actuala putere nu va da uşor înapoi.

Condusă de doi oameni cu condamnări sau dosare penale la activ, dar şi cu eşaloanele doi şi trei burduşite de persoane aflate în situaţii similare, coaliţia de guvernământ a şters, practic, toate liniile roşii din relaţia cu Justiţia.

Disponibilitatea societăţii civile de a-şi asuma un rol major în conservarea democraţiei în ţara asta a rămas pentru ei unicul semn de întrebare şi, s-o spunem pe şleau, cel mai mare motiv de îngrijorare. Sigur, există în continuare instituţii angajate şi capabile să meargă înainte în ciuda taifunului politic care le ameninţă, dar fragilitatea lor se accentuează.

De ce? Întrucât, tehnic, pârghiile legislative rămân în mâinile PSD şi ALDE. Guvernul poate ORICÂND emite ordonanţe de urgenţă care să facă ineficiente instituţiile considerate nepreietene, iar legiuitorul este dominat categoric. Prin urmare majoritatea parlamentară, formată din comandourile lui Dragnea şi Tăriceanu, pot mutila legislaţia în sensul dorit şi, dacă situaţia o impune, o pot face şi destul de rapid.

Există exemple elocvente. Să ne amintim de măsura de forţă a Guvernului Ponta, luată cu scopul securizării victoriei la alegerile prezidenţiale a premierului de atunci.

La sfârşitul luni august 2014, Executivul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care a dispus suspendarea, timp de aproape două luni, a efectelor unei legi votate în Parlament. Era vorba de ordonanţa care a permis astfel migraţia politică a sute de primari, pe care PSD-ul i-a captat şi pentru care ordonanţa de urgenţă a fost pâlnie.

Alt exemplu: un proiect nefundamentat de eliminare a 102 taxe a devenit lege în 15 zile. 

Acum, imaginaţi-vă că, odată această Cutie a Pandorei deschisă, vor putea urma şi altele. Dacă nu va mai simţi o presiune demnă de momentul traversat, Guvernul PSD controlat de Liviu Dragnea, va putea acţiona similar pe orice domeniu de maxim interes pentru camarilă.

De altfel, ceea ce încearcă ei acum, cu graţierea unor pedepse şi cu modificarea brutală a Codurilor penale, se încadrează în respectivul registru.

Şi cine zice că totul se va termina aici?

Or, în acest context aş face un exerciţiu de anticipare, garnisit cu logică din belşug şi mult bun simţ.

Modificarea Codurilor penale reduce pedepse pentru infracţiuni grave, dezincriminează fapte de corupţie care pun în pericol economia şi echilibrul social. Iar una peste alta, trimite un semnal nociv în societate, anume: că infracţionalitatea e tolerată de stat, că hoţul, violatorul, criminalul şi coruptul sunt mai preţuiţi decât magistratul, că puşcăriaşul are un statut privilegiat în raport cu pacientul, şcolarul, studentul, contribuabilul, antreprenorul.

Nicio ţară care ar trece prin aşa ceva nu şi-ar putea reveni uşor din şoc. Efectele pe termen mediu şi lung vor fi devastatoare. Într-un asemenea context, nu e greu de anticipat creşterea criminalităţii, a instabilităţii sociale, cu repercursiunile lor rapide şi binecunoscute, din experienţa altora, asupra economiei.

Iar ca răul să fie şi mai rău, nu trebuie omis faptul că asemenea consecinţe se mai şi amplifică una pe alta, astfel că tabloul general ar putea fi mult mai sumbru decât ni-l putem imagina. Or, pe un asemenea fond, când lucrurile o vor lua razna, puterea politică, oricare ar fi ea la vremea respectivă, ar putea fi tentată să recurgă la măsuri extreme, în primul rând la măsuri de restrângere a unor drepturi şi libertăţi.

Îmi aduc aminte cum Liviu Dragnea, înainte de a fi premier de facto, a promovat un proiect de lege împotriva celebrei defăimări. Cum s-ar zice, sâmburele autoritarismului germina, în aşteptarea zilelor cu soare de după preluarea puterii.

Atenţie mare: oameni ca Dragnea nu renunţă niciodată la asemenea idei. Eventual le amână, dar nu le dau jos de pe agendă. Poate crede cineva că ideea unei legii contra „defăimării” a fost pur şi simplu abandonată?

Pentru că mă uit acum la cum reacţionează Liviu Dragnea, PSD, ALDE şi Călin Popescu Tăriceanu în faţa protestelor legitime ale unor cetăţeni care cer în stradă şi pe Facebook câteva lucruri de bun simţ. Şi mi se pare că se prezintă publicului larg ca fiind extrem de „defăimaţi”. 

----------------------------------------------------------

ACTUALIZARE. Între timp, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedurile de organizare a unui referendum pe tema graţierii şi amnistiei. Într-o anumită măsură, demersul şefului statului ar putea sugera faptul că din analizele Palatului Cotroceni ar rezulta că actuala coaliţie de guvernământ nu s-a lăsat încă intimidată de protestele societăţii civile şi de criticile magistraţilor la adresa operaţiunilor-fulger de dezincriminare a unor fapte de corupţie şi de graţiere a unor pedepse.