Victor Ponta, la Digi24: Augustin Lazăr trebuia să fie mult mai înţelept decât a fost
Data actualizării: Data publicării:
Victor Ponta a declarat la Digi24 că Augustin Lazăr trebuia să fie mai înţelept şi să demisioneze din prima zi a controversei în care a fost implicat cu scandalul deţinuţilor politic.
„Cred că trebuia să demisioneze în prima zi când a apărut acea controversă. Nu ştiu ce a fost în 1989, nu vreau să judec, nu am fost pus în acea situaţie, am fost procuror după, dar am dreptul să vorbesc despre asta.
În 2015 am fost acuzat de ceva, am demisionat din funcţia de preşedinte al PSD, că nu puteam să mă ascund în spatele partidului.
Augustin Lazăr, dacă în prima zi spunea: mă consider nevinovat, dar nu vreau să afectez imaginea Ministerului Public, ar fi fost mult mai bine. Aşa, au fost două săptămâni, Liviu Dragnea a profitat la maximum cu deţinuţii, a apărut o spărtură în rândul celor care chiar vorbesc de acea perioadă.
Îl cunosc pe Augustin Lazăr, ar fi trebuit să fie mai înţelept decât a fost”, a declarat Victor Ponta la Digi24.