Tăriceanu, despre modificarea procedurii de numire a procurorilor-şefi: Am rămas surprins de punctul de vedere al CSM

Data publicării:
csm

„Proiectul va fi sigur discutat la Senat, care este Camera decizională. Am rămas cu totul şi cu totul surprins de punctul de vedere al CSM, care, pe de o parte, vorbeşte ori de câte ori are ocazia, şi foarte bine face, despre necesitatea independenţei justiţiei. Propunerea mea este tocmai de a acorda o independenţă şi mai mare numirilor de la nivelul judecătorilor şi procurorilor şi de a scoate aceste numiri de sub zona politică, aşa încât reacţia CSM chiar m-a surprins. Va rămâne ca acest proiect de lege să fie dezbătut în Senat şi sper să reuşim să facem un pas înainte, ceea ce înseamnă o reală independenţă a Justiţiei”, a declarat, miercuri, preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu.

Proiectul de modificare a Statutului judecătorilor şi procurorilor potrivit căruia se modifică procedurile de numire a procurorilor şefi şi a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iniţiat de preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, a fost adoptat tacit, miercuri, de către plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul va fi trimis la Senat, spre dezbatere şi vot, acesta fiind for decizional în acest caz. 

Potrivit proiectului de lege, preşedintele României şi ministrul Justiţiei sunt excluşi din procedurile de numire a procurorilor-şefi DNA, DIICOT şi procurorului general al României, dar şi a vicepreşedinţilor, aceştia fiind desemnaţi de către CSM.

Citiți și:

Proiectul lui Tăriceanu, adoptat tacit. Președintele și ministrul justiției, excluși din procedurile de numire a procurorilor-șefi



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...