VIDEO. Primul român racolat de ISIS a fost reţinut de DIICOT
După ce în această dimineaţă anchetatorii i-au percheziţionat locuinţa, suspectul de terorism a fost ridicat şi este audiat acum la sediul DIICOT Argeş. E vorba de piteşteanul care ar fi spionat o bază militară străină de la noi pentru a da informaţii strategice grupării Stat Islamic, cu scopul de a organiza un atentat în bază.
Cetățeanul român a fost ridicat de procurorii DIICOT fiind suspectat de aderare la o organizație teroristă aflată în străinătate. Suspectul era monitorizat de serviciile de informații încă din 2015 și a fost ridicat joi dimineață, în urma unor percheziții în județul Argeș. Suspectul, care spiona pentru ISIS, avea de gând să participe la organizarea un atentat la o bază militară din România.
Trei percheziţii au avut loc joi dimineaţă, în judeţul Argeş, într-un dosar în care anchetatorii îl căutau pe suspectul de terorism. Acesta ar fi făcut propagandă pentru grupări teroriste având legături cu Daesh.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat la Digi24 că suspectul a observat și monitorizat un obiectiv militar de pe teritoriul României, își exprimase intenția în repetate rânduri de a merge în Siria și încerca să-i convingă și pe alții să se alăture Daesh, cu alte cuvinte, făcea propagandă teroristă.
Iată imagini din timpul reținerii suspectului, în localitatea Mușătești (Argeș), puse la dispoziție de DIICOT:
Este vorba despre o persoană aflată într-o „etapă avansată” de autoradicalizare, a precizat Marincea. El a spus că radicalizarea suspectului, în vârstă de 39 de ani, s-ar fi produs într-un stat european, timp de mai mulți ani, acolo unde ar fi aderat la o grupare care milita în favoarea organizației teroriste Daesh.
Românul ar fi făcut închisoare în acel stat (Franţa sau Belgia) și acolo ar fi intrat în contact cu medii fundamentaliste și s-ar fi radicalizat, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Potrivit unui comunicat SRI, odată întors în România, „cetățeanul a desfășurat, în mod conspirat, acțiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază”. Ca urmare, SRI a sesizat DIICOT cu privire la acțiunile ilegale ale cetățeanului în cauză. Pe tot parcursul investigațiilor, Serviciul a beneficiat de sprijinul partenerilor interni din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului și al partenerilor externi din alte două state.
Potrivit unor surse, cetățeanul român ar fi avut legături cu persoane care au revendicat în numele Daesh atentatele de la Paris.
În primavara anului 2015, suspectul s-a deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenție căile și punctele de acces, precum și modalitatea în care acesta este îngrădit. Datele și informatiile respective au fost culese de către suspect în scopul transmiterii ori punerii la dispoziţia unei entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, grupare ai carei adepți au plecat în zona siriano-irkiană pentru a participa la jihad și care a avut legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13.11.2015, se arată într-un comunicat DIICOT.
Suspectul, zis „Ibrahim", ar fi utilizat începând cu luna noiembrie 2016, pe o retea de socializare, mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat si distribuit fotografii cu sigla gruparii teroriste DAESH, precum și înregistrari cu atacuri ale DAESH și executii, prin decapitare și împușcare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți, capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.
Suspectul este căsătorit și are un copil de 5 ani căruia i-a pus un nume islamic.
Comunicatul DIICOT Argeș:
„Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti au desfășurat o acțiune pentru prinderea unui bărbat bănuit de săvârșirea de infracțiuni de terorism.
În această dimineață, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș, au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza județului Argeș, pentru prinderea unui bărbat bănuit de săvârșirea de infracțiuni de terorism.
Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de promovare a unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei infracţiuni de terorism și culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă.
Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna noiembrie a anului 2016, bărbatul ar fi utilizat mai multe conturi personale pe o reţea de socializare prin intermediul cărora ar fi postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH.
De asemenea de pe aceleaşi conturi ar fi postat înregistrări cu atacuri şi execuţii ale grupării, săvârşite prin decapitare şi împuscare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte.
Totodată, în primavara anului 2015, bărbatul s-ar fi deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, pentru a studia căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.
Tot din cercetări s-a mai stabilit că bărbatul ar fi cules informaţiile respective în scopul transmiterii ori punerii lor la dispoziţia unei entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, bănuită că ar avea legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015.
Pentru investigarea infracţiunilor de terorism, măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către Serviciul Român de Informaţii, în conformitate cu dispoziţiile legale”.
- Etichete:
- siria
- diicot
- isis
- daesh
- suspect terorism
- propaganda terorista
- perchezitii arges
- teroristi romani
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News