Scutire de amendă contra voturi și accidente mușamalizate. Şeful IPJ Timiş şi adjunctul său au fost reţinuţi

Data publicării:
PERCHEZITII 22

Primarul localităţii Recaş, Teodor Pavel, este acuzat de procurori că în perioada campaniei electorale prezidenţiale le-a cerut şefilor de la Poliţie să îşi instruiască agenţii să nu dea amenzi, ci recomandări cu cine să voteze. Edilul tocmai se mutase de la liberali la social-democraţi şi ar fi vrut să îşi arate devotamentul faţă de partid, spun anchetatorii. Procurorii au aflat că poliţiştii care nu se conformau erau detaşaţi în alte localităţi. În căutarea probelor, oamenii legii au ridicat zeci de cutii cu documente de la primăria din Recaş.

În căutarea probelor la sediul Poliţiei Rutiere, procurorii au descoperit un alt caz revoltător. Anul trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a gonit pe Autostrada 1, între Lugoj şi Nădlac, pe contrasens şi a forţat o şoferiţă să se izbească de parapet, ca să îl evite. Anchetatorii spun că şeful poliţiei rutiere i-a sfătuit pe colegii de la autostrăzi să închidă dosarul cu autor necunoscut.

Procurorii anticorupţie au chemat la audieri mai mulți martori, agenţi de poliţie din Recaş şi Lugoj, plus comisari de la Serviciului Rutier Timiş.

Actualizare. Din informațiile de la această oră, șefii din Poliție le cereau subalternilor să nu-i sancționeze pe șoferii din Recaș în perioada campaniei electorale.

Potrivit unor surse judiciare, inițiativa nesancționării șoferilor din localitatea Recaș ar fi aparținut primarului din localitate, vizat și el de anchetă. Pavel Teodor le-ar fi cerut șefilor din Poliția Locală să nu-i mai sancționeze pe șoferii din localitate pentru a se asigura că în localitate candidatul partidului din care face parte, Partidul Social Democrat, obține peste 51% din voturi.

Potrivit surselor judiciare, angajații Poliției Locale care nu se conformau acestor ordine interne urmau să fie mutați sau să le fie desființate posturile, acest lucru fiind făcut prin intervenții ale oficialilor din Prefectura Timiș la șefi din IPJ Timiș.


Șapte percheziții sunt în desfășurare, la această oră, în județul Timiș, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție. Descinderi ale procurorilor DNA Timișoara au loc și la Primăria Recaș și la Poliția Locală din oraș.

Potrivit unor surse judiciare, sunt vizați primarul din localitatea Recaș și șeful IPJ. În vizorul procurorilor ar fi și prefectul Eugen Dogariu.

Suspiciunile anchetatorilor sunt de trafic de influență, luare de mită, abuz în serviciu și șantaj.

Până la această oră nu există o reacție a celor vizați de percheziții.  

Comunicatul DNA:

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013 - 2014.

În cursul zilei de 19 ianuarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în județele Timiș și Arad, din care 5 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...