Anchetă după imaginile în care un comisar-șef îngenunchează

Data actualizării: Data publicării:
Gelu Oltean, fostul sef al DGIPI, retinut pentru acuzatii care au legatura cu traficul de droguri
Gelu Oltean Foto: Inquam Photos / Florin Albei

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus verificări după ce au apărut, într-o publicație, imagini în care apare îngenunchiind comisarul-șef Aurelian Miu în fața unor foști și actuali colegi.

161012_gelu_oltean_DNA_01_INQUAM_Liviu_Florin_Albei
Gelu Oltean, fostul șef al DIPI. Sursă foto: INQUAM Photos / Liviu Florin Albei

„Persoana care apare în imaginile publicate de ziarul Național este comisarul-șef Aurelian Miu, șeful Serviciului Control din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Conducerea MAI apreciază că imaginile și informațiile apărute în spațiul public sunt de natură să afecteze exercitarea respectivei funcții, pentru care este nevoie de autoritate profesională și probitate morală.

În consecință, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a dispus verificări pentru lămurirea acestei situații iar la finalul acestora vor fi prezentate și măsurile administrative”, a comunicat Ministerul de Interne, printr-un comunicat de presă.

Ancheta internă vine după ce Național a publicat două fotografii în care apare, îngenunchiat și cu mâinile împreunate a rugăciune, comisarul-șef Aurelian Miu, șeful Serviciului Control din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Acesta se află în față mai multor persoane, printre care chestorul Gelu Oltean, fost șef al Direcției Informații și Protecție Internă, trimis în judecată de DNA, în august 2016, pentru că ar fi încercat, alături de alți șefi ai DIPI, să-și acopere urmele în cazul limuzinei de lux a lui Gabriel Oprea.

Alături de Gelu Oltean, în fotografii mai apar chestorul general de Poliție Ioan Buda și chestorul Marcel Ardelean, director al Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri