Video Șeful Autorității Electorale Permanente, acuzat că și-a angajat cumnata pe post de consilier. Mitulețu: O recomandă implicarea

Data actualizării: Data publicării:
Florin Mitulețu-Buică
Florin Mitulețu-Buică. Foto: Inquam Photos / George Călin

Agenția Națională de Integritate a depus o plângere la Parchetul General împotriva șefului Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu Buică, pe care îl acuză că și-a angajat cumnata consilier în cadrul instituției. Mitulețu Buică a recunoscut că a aprobat angajarea cumnatei sale, dar spune că a respectat legea.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Constantin-Florin Mitulețu Buică a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, se arată într-un comunicat de presă remis luni de ANI.

Potrivit ANI, în exercitarea atribuțiilor de președinte al Autorității Electorale Permanente, Mitulețu Buică „a emis, aprobat și semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul Vicepreședintelui Autorității Electorale Permanente pe funcția de consilier”.

Articolul 301 din Codul Penal face referire la conflictul de interese și prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare.

Art. 301 Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Mitulețu Buică: „Cererea a fost aprobată”

Într-o declarație pentru Digi24, Constantin-Florin Mitulețu Buică a recunoscut că a aprobat angajarea cumnatei sale, dar spune că a respectat legea.

El susține că femeia a avut mai multe locuri de muncă și a enumerat printre calitățile ei „activitatea profesională și implicarea de care a dat dovadă”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...