Polițiști și vameși implicați în contrabandă cu parfumuri contrafăcute, în valoare de 25 de milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
politist de frontiera
Contrabanda cu parfumuri contrafăcute, cu implicarea unor polițiști și lucrători vamali. Sursa: Politia de Frontieră

Parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 25 de milioane de euro, ar fi intrat în România, aduse de un grup despre care există informații că ar fi fost sprijinit chiar de oameni ai legii, informează DIICOT. Mai mulți polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate dar și lucrători vamali din Constanța sunt suspectați că ar fi susținut gruparea infracțională. Procurorii au făcut mai multe percherziții.

Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției Generale Anticorupție au făcut, joi, 57 percheziții domiciliare, pe raza județelor Cluj, Constanța, Bacău, Vrancea, Ilfov și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare în formă continuată şi folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.

Concomitent, percheziții au fost și în Franța și Italia.

Anchetatorii au informații că în perioada mai 2020 - februarie 2021, pe raza municipiilor Constanța şi București, și-a desfășurat activitatea un grup infracțional organizat cu ramificații internaționale, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și de corupție în formă continuată.

„Grupul infracțional a fost format din cetățeni turci și mai mulți cetățeni români, printre care și un comisar șef de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, un agent șef principal de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, un inspector vamal din cadrul DGFP Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud și doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța. Astfel, liderii grupului infracțional organizat au asigurat introducerea pe teritoriul României, prin sustragere de la controlul vamal, a unor produse contrafăcute reprezentând circa 585.620 de parfumuri purtând însemnele distinctive ale unor brand-uri de lux”, arată DIICOT, într-un comunicat transmis joi.

Parfumurile contrafăcute ar fi fost disimulate în containere care au ajuns în Portul Constanța

Parfumurile contrafăcute ar fi fost disimulate în containere, prin metoda "capac", în cadrul unor operaţiuni de import aparent legale, având ca obiect declarat cuptoare electrice provenite din Republica Turcă.

„Operațiunile de import prin care au fost mascate actele de contrabandă au fost derulate în numele unor societăți comerciale, în baza unor declarații vamale de import, ce au fost depuse la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud. Introducerea în țară a produselor contrafăcute s-a realizat în baza înțelegerii prealabile stabilite de către cetățenii turci cu doi inspectori vamal, care au asigurat efectuarea unor controale necorespunzătoare, astfel încât să nu fie semnalate produsele ascunse în interiorul containerelor.

Gruparea infracțională ar fi fost ajutată de polițiști și vameși

Totodată, gruparea a beneficiat și de sprijinul unui declarant vamal care a dus la îndeplinire formalitățile vamale în mod necorespunzător, fără a informa conducerea biroului vamal cu privire la produsele neevidențiate în documentele vamale”, se mai arată în documentul citat.

Procurorii DIICOT au date și informații potrivit cărora în sprijinul grupării ar fi fost cooptați și un agent șef principal de poliție în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu fratele acestuia, comisar șef de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au asigurat permisiunea derulării operațiunilor de contrabandă, fără a lua măsurile corespunzătoare pentru combaterea acestora și, totodată, au oferit garanția efectuării în condiții de siguranță a acestor operațiuni, prin utilizarea sistemului relaţional deţinut în mediul lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, prin prisma atribuțiilor de serviciu și a prerogativelor conferite de funcțiile deținute.

„Liderii grupării au promis, iar după obținerea liberului de vamă pentru fiecare dintre operațiunile de import, au oferit, cu titlu de mită, suma totală de 489.000 de dolari americani, sumă ce reprezenta aproximativ un dolar pentru fiecare dintre cele 460.820 de parfumuri contrafăcute introduse prin contrabandă, plus suma fixă de 30.000 de dolari, oferită pentru un transport, ce conținea 124.800 de parfumuri de mici dimensiuni”, mai spun anchetatorii.

Potrivit sursei citate, produsele de contrabandă au fost distribuite sau destinate distribuirii către clienți din România și din alte țări ale Uniunii Europene, valoarea acestora, în cazul comercializării ca parfumuri de marcă, fiind estimată la aproximativ 25 milioane euro.

40 persoane au fost duse la sediul DIICOT pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO, al inspectorilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice și al polițiștilor din cadrul INTERPOL.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...