Noi acuzaţii în dosarul lui Paul al României: prejudiciu de peste 9 milioane de euro. DNA cere arestarea preventivă pentru Remus Truică

Data publicării:
printul paul facebook

 

ACTUALIZARE. Procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a omului de afaceri Remus Truică. Acesta se află în prezent în arest la domiciliu.

Comunicatul DNA:

La data de 3 martie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au înaintat Curții de Apel Brașov referatul cu propunere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive a inculpatului TRUICĂ REMUS, om de afaceri la data faptelor și în prezent, cercetat inițial cu privire la săvârșirea următoarelor infracțiuni (Ferma Băneasa):

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- trafic de influență,

- spălare a banilor,

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

- dare de mită.

În referatul de propunere a înlocuirii măsurii procurorilor s-a reținut faptul că, de la momentul la care s-a dispus ultima prelungire a măsurii arestului la domiciliu, respectiv data de 02 februarie 2016, au fost administrate o serie de probe care au condus organul de urmărire penală la constatarea existenței și a altor infracțiuni față de cele sus menționate, care au fost reținute în sarcina inculpatului.

Ca urmare a acestui fapt, la data de 02 martie 2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Truică Remus pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor, comise în modalitatea descrisă în comunicatul nr. 224/VIII/3 din 03 martie 2016.


Procurorii DNA Brașov au dispus extinderea anchetei și față de fapte legate de retrocedarea nelegală a unei suprafețe de 47 hectare de pădure situată în localitatea Snagov.
În această anchetă, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Remus Truică, pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor şi, faţă de Paul al României pentru complicitate la abuz în serviciu.

Dircetorul tehnic al Direcţiei Silvice Ilfov, Theodor Chiriac a fost reţinut, iar în cazul primarului (la data faptelor) din Snagov – Muşat Apostol şi al prefectului (la data faptelor) judeţului Ilfov, Nicolae Jecu, s-a dispus controlul judiciar.

Acuzaţiile procurorilor DNA:

„Începând din anul 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenționa să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică și asociaților lui din grupul o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România și, ulterior, le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului infracțional pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obținerea bunurilor revendicate și punerea în posesia lor.

În perioada septembrie noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere și o revenire prin care inculpatul Al României Paul Philippe solicita restituirea a 47 ha pădure, teren situat în localitatea Snagov.

La data de 9 martie 2006, s-a întocmit procesul verbal al comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov, care a constatat că inculpatul Al României Paul îndeplinește condițiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru 46,78 ha teren. Aceasta, deși prin adresa din 24.02.2006, cât și la data 10.03.2006, reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării, întrucât nu exista act de proprietate și terenul revendicat nu se afla în anexa la Decretul 38/1948.

Din probatoriu a rezultat că, în realitate nu a avut loc o ședință a comisiei, ci la insistențele secretarului localității, inculpatul Dima Niculae, un funcționar a semnat anexa 37 (în care se menționează persoana și suprafața aprobată la retrocedare), care a fost înaintată apoi Comisiei județene pentru validare pentru 46, 78 ha pădure. Atât procesul verbal, cât și anexa 37 au fost semnate de primarul Mușat Apostol și de secretarul Dima Niculae și înainte spre validare comisiei județene constituite la nivelul Instituției Prefectului Ilfov.

La dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că inculpatul Al României Paul Philippe este persoană îndreptățită, că antecesorul său a deținut un titlu pe acel teren, suprafața de teren și faptul că deținea pădurea la momentul exproprierii.

Prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a hotărât validarea anexei 37, recunoscându-i lui Al României Paul Philippe un drept de proprietate pentru 46,78 ha teren cu vegetație forestieră situat în localitatea Snagov.

După emiterea hotărârii de validare, s-a acționat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersuri în acest sens fiind făcute cu sprijinul primarului Mușat Apostol, iar pe de altă parte de inculpatul Truică Remus, care a apelat persoane din cadrul Direcției Silvice Ilfov, singura instituție care putea dispune punerea în posesie.

Inculpatul Truică Remus a apelat la directorul tehnic al Direcției silvice, o cunoștință a sa, inculpatul Chiriac Theodor. Acesta din urmă a semnat, în numele șefului Direcției, o adresă prin care Direcția Silvică a solicitat Ocolului Silvic să-l pună în posesie pe inculpatul Al României Paul.

Ulterior, la datele de 26.06.2007 și 15.08.2007, inculpatul Al României Paul Philippe a fost pus in posesie cu suprafața totală de 46,78 hectare pădure în localitatea Snagov.

S-a stabilit că, prin doi intermediari, inculpatul Chiriac Theodor a disimulat folosul necuvenit, 1.000 mp teren forestier în zona Fundul Sacului, primit urmare a exercitării defectuoase a atribuțiilor de serviciu, interpunându-i pe cei doi în transferul proprietății bunului. Ulterior, la solicitarea lui Chiriac Theodor, terenul a fost vândut, prin aceiași intermediari, iar prețul, 50.000 euro a fost încasat de Chiriac Theodor, deși în act s-a menționat 5.000 euro. În această modalitate Chiriac Theodor a intrat în posesia efectivă a mitei, determinând totodată pe cei implicați în această tranzacție să disimuleze, fără vinovăție, adevărata natură a provenienței bunului.

Imediat după intrarea în posesie, deși a avut cunoștință de decizia din anul 1941 a ÎCCJ (decizie care recunoștea dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului în defavoarea Regelui Carol al II-lea) inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate nr. 243/07.08.2007 – pentru 10 ha și nr. 246/31.08.2007 – pentru 36,78 ha pe numele inculpatului Al României Paul Philippe”.

În urma acestor fapte, statul român a fost prejudiciat cu 9.523.769 euro, „care constituie în același timp și folos necuvenit pentru Al României Paul Philippe, Truică Remus și membrii grupului infracțional din care cel din urmă făcea parte”.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...