Monica Macovei, semnal de alarmă: Vă dați seama câți scapă? Aproape toți!

Data publicării:
codul penal mediafax

Mai e ceva la Codul de procedură penală foarte grav: dacă nu se face denunțul în șase luni de la data comiterii faptei, el nu se mai poate face. Dumnezeule, dar tu poți să afli după un an de zile, după doi ani de zile! Cum adică nu se mai poate ancheta?! Practic, se introduce o prescripție fără să se numească prescripție. În loc să se scoată prescripția! Irlanda nu cunoaște cuvântul prescripție. Sau în alte țări, odată trimis în judecată dosarul, nu mai există prescripție! Sau, pentru infracțiuni grave, cum sunt spălarea de bani, corupția, crimă organizată, nu există prescripție, în mai multe țări europene sau în SUA. Deci, de la săvârșirea faptei! Nu se poate!”, a exclamat indignată Monica Macovei.

La noi denunțurile în aceste dosare sunt după un an, după doi...Ce contează după câți ani sunt, cât timp ești în termenul de prescripție? Vă dați seama câți scapă, dacă nu poți să faci denunț decât în termen de șase luni? Vă dați seama câți scapă? Aproape toți! Scapă de anchete și de condamnări”, a arătat fostul ministru al justiției.

Ea a explicat că denunțurile sunt importante, pentru că la noi este o corupție, o fraudă, transpartinică. „Și-atunci, dacă prinzi pe unul, e ca în rețeaua de mafie: prinzi pe unul, îți spune mai departe, tu vrei să te duci până sus. Sigur că există și înțelegeri... Dar cu probe! Eu n-o să spun că dvs. ați comis o faptă și punct. O să dau probe care să arate acest lucru. Le e frică de probe? De ce le e frică de probe?” se întreabă Monica Macovei.

După ce mai multe amendamente la Codul penal și Codul de procedură penală au trecut de comisiile de specialitate din Cameră, senatorii au decis în urmă cu două săptămâni ca arestările preventive să fie făcute mult mai greu, pe baza unor „indicii temeinice”. Până acum, sintagma folosită în Codul penal era „suspiciuni rezonabile”. Proiectul privind modificarea Codului de procedură penală a fost iniţiat de Guvern, iar amendamentul cu pricina a fost propus de doi senatori PSD şi unul al Partidului Conservator.

Citiți și:

Klaus Iohannis: Nu sunt de acord cu modificările propuse la Codul Penal. Lupta anticorupţie trebuie să continue cu toată forţa
„Marțea neagră”, reeditată în Parlament. Aleșii încearcă să oprească arestările cerute de procurorii DNA
DNA critică propunerile de modificare a Codului Penal: Ar îngreuna anchetele şi ar afecta statutul procurorului
Ambasadele SUA și Marii Britanii reacționează la intenția Parlamentului de a schimba Codul Penal

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altfel de vedetă a filmului s-a stins din viață: Burt, crocodilul din „Crocodile Dundee”, a murit la peste...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Cum va petrece CRBL sărbătorile. Este primul Crăciun departe de fiica lui după divorț: „Îmi doresc ca 2025 să...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Indexarea pensiilor, amânată pentru februarie. Nu se dă niciun ban în plus în ianuarie
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...