Inginerul de la Apele Române demis pentru că postul lui era promis politic și-a recâștigat funcția în instanță

Data publicării:
Ovidiu Ianculescu selfi epe bicicleta
Ovidiu Ianculescu a câștigat procesul cu Apele Române. Foto: Facebook

Curtea de Apel Târgu Mureș a decis repunerea în funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș a inginerului Ovidiu Ianculescu, subiectul unui material Recorder, în care a relatat că a fost forțat să-și dea demisia, pentru că postul fusese promis pe criterii politice. Decizia este definitivă.

Pe lângă repunerea în funcție, Administraţia Bazinală de Apă Mureş trebuie să-i plătească lui Ovidiu Ianculescu aproape 10.000 de lei, daune morale și cheltuieli de judecată, potrivit deciziei, care este definitivă.

„Admite apelul declarat de reclamantul Ianculescu Ovidiu-Sebastian (cu dom.) împotriva sentinţei civile nr. 109 din 01.02.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş. Schimbă hotărârea atacată în sensul că: Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Ianculescu Ovidiu-Sebastian în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş (cu sediul). Anulează Decizia nr. 132 din 10.02.2020 emisă de pârâtă precum şi Actul adiţional nr. 3465/AB/ din 10.02.2020 la contractul individual de muncă nr. 3081 din 10.01.2011. Dispune restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziei şi actului adiţional, în sensul repunerii reclamantului în funcţia de director SGA Mureş. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4.500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, la fond şi în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 03.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în minuta deciziei Curții de Apel Târgu Mureș.

Inginerul a publicat și el decizia instanței, spunând că abuzul autorităților a fost confirmat.

„O spun încă o dată: nu funcția era importantă pentru mine, ci confirmarea abuzului pe care l-am trăit și pe care am încercat să îl aduc la lumină cu dovezile pe care le-am avut! Nu sunt un sfânt, voi greși cu singuranță în activitatea mea, dar cu siguranță am să mă străduiesc să îmi fac treaba cât de bine pot!”, a scris Ovidiu Ianculescu într-o postare pe Facebook.

Ovidiu Ianculescu a ajuns în atenția publică după ce a relatat într-un material Recorder că a fost forțat să-și dea demisia din funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș pentru că postul lui fusese promis politic.

„Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe. Nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale: a terminat o facultatea de construcții hidrotehnice, a condus șantiere și a dat un concurs pentru care a fost nevoit să stăpânească o bibliografie stufoasă și sute de pagini de legislație.

La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: „Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf”. Așa că și-a dat demisia”, a scris Recorder.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Chelneriță angajată pe post de inginer la Apele Române. „Ați ști ce e ăla un debit de apă?” „Va trebui să trec prin materie”

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se schimbă grila TV în România. Noua televiziune lansată va emite și peste graniță
Digi FM
Andrei Perneș, fost concurent în emisiunea Mireasa, a murit după ce s-a răsturnat cu mașina. Împlinea 29 de...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
Contraoferta lui Putin pentru Trump: o înțelegere privind resursele naturale rusești și accesul în Arctica
Newsweek
375 lei în plus la pensie și 500 lei burse pentru copii. Când se dau banii? Cine-i ia? Anunț oficial
Digi FM
Alina Sorescu, propunere de neimaginat de la fostul soț: "Voia să stau două săptămâni în casă cu fetele, apoi...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Au vrut să facă o friptură, dar s-au speriat atunci când au văzut ce se ascunde în grătar: „Nu înțeleg cum a...
Film Now
Jeremy Renner, relație secretă cu o influenceriță mult mai tânără. Experiențele dramatice care i-au unit
UTV
Mihai Trăistariu, declarații sincere despre viața amoroasă. „Mi-am luat decât puștoaice care sunt prea mici...