AUR, POT și S.O.S. au votat împotriva proiectului prin care Armata va putea doborî dronele care intră în spațiul aerian al țării

Data actualizării: Data publicării:
plen camera deputatilor
Foto: Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor Facebook

Partidele AUR, POT și SOS România au votat împotriva proiectului de lege care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării, cât și legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară, în plenul de miercuri al Camerei Deputaților. Ambele inițiative legislative au fost adoptate de deputați și vor merge la Senat, for decizional, apoi trebuie să fie promulgate de șeful statului. De cealaltă parte, USR a acuzat de ipocrizie formațiunile extremiste, fiindcă vorbesc de suveranitatea și apărarea României, însă votează contra acestor legi. „Ne vor slăbiți, ne vor fără apărare împotriva Rusiei!”, a spus deputata USR Diana Buzoianu, de la tribuna Camerei.

Proiectul privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional a fost adoptat de deputați cu 196 de voturi „pentru”, 99 „împotrivă” și două abțineri. Din cele 99 de voturi contra, 55 au fost ale AUR, 24 ale SOS România și 20 de la Partidul Oamenilor Tineri.

De asemenea, deputații au adoptat, miercuri, oroiectul de lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român. Proiectul a fost adoptat cu 201 voturi „pentru”, 100 „împotrivă” și o abținere. Din cele 100 de voturi contra, tot 55 au fost ale AUR, 24 ale SOS România și 21 de la POT.

Inițiativa legislativă cuprinde procedurile prin care forţele armate române pot interveni în situaţii aflate la limita dintre crearea condiţiilor care pot impune declararea unei stări excepţionale şi necesitatea de a lua măsuri pentru a proteja viaţa, sănătatea, proprietatea, drepturile şi libertăţile cetăţenilor români. privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român. Senatul e for decizional pe propunerea de lege care trebuie apoi promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

USR: AUR, POT și SOS România „ne vor slăbiți, ne vor fără apărare împotriva Rusiei”

USR a votat noile proiecte de apărare aeriană pentru a transmite un mesaj clar lui Vladimir Putin: „prin România, nu se trece”, spun reprezentanții formațiunii, într-un comunicat de presă.

Liderii celor trei partide extremiste au susținut de la tribuna Camerei Deputaților că nu mai avem motive să îmbunătățim legislația, pentru că războiul se termină în curând și, în mod total eronat și nefondat pe prevederile legale, au susținut că prin aceste legi ne cedăm suveranitatea, precizează USR.

„Este o ipocrizie incredibilă de la AUR, SOS și POT, care vorbesc întruna de suveranitate și apărarea României, dar votează cu toate voturile împotriva tuturor proiectelor care ar putea să aducă siguranță aici, în țară. Ne vor slăbiți, ne vor fără apărare împotriva Rusiei! Ne-ar face pachet dacă mâine Rusia ar veni peste noi. Dacă ne-ar agresa, ar fi primii care ar face România cadou”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu de la tribuna Camerei Deputaților.

După toate dronele rusești care au ajuns pe teritoriul țării în zona Tulcea-Constanța, președinta partidului izolaționist POT a susținut că nu existe motive să fie modificată legislația, arată sursa citată.

Mai mult, la dezbaterea din plenul de miercuri al Camerei liderii extremiști au susținut, în mod mincinos, că legislația din prezent este suficientă, susține USR.

„Ceea ce vedem că se spune de aici, de la tribuna Parlamentului, nu este decât o manifestare a unui atac hibrid în formă continuată, manifestată prin declarații politice care nu servesc interesul statului român și care vor să genereze neîncredere totală a poporului român în statul român. V-am spus mai devreme ce a simțit un tată când nu și-a putut apăra familia de o astfel de amenințare. (...) Și să vă mai spun și ce simt suveraniștii și naționaliștii de carton, care sunt aici în sală și ne-au spus-o astăzi în Comisia de apărare: «sunteți nebuni dacă vreți să deranjați o putere nucleară». Nu suntem nebuni, suntem români și ne apărăm țara. Astăzi, Camera Deputaților va vota acest proiect de lege și va transmite un mesaj clar lui Putin, că aici, prin România, nu se trece”, a spus deputatul USR Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare.

Ionuț Moșteanu îi îndeamnă pe români să se informeze și „să nu mai creadă minciunile partidelor extremiste”

Liderul deputaților USR Ionuț Moșteanu, a îndemânat românii să se informeze și să nu mai creadă minciunile partidelor extremiste.

„Trei partide, armata lui Păcălin Georgescu, care păcăliți în continuare românii de luni de zile. I-ați speriat, le-ați băgat spaima în oase unor oameni care nu caută atât de multă informație și se uită la prostiile voastre de pe TikTok. Și mă uit acum la ei. Dragi români, nu-i mai credeți, verificați informațiile. Trăim niște vremuri complicate în care a ajuns ca tot ce zboară pe TikTok să se mănânce de către o parte dintre concetățenii noștri și depinde doar de voi să vă informați, să nu-i mai credeți pe ăștia, să nu-l mai credeți pe Georgescu. Vă minte! Vedeți cât bine ne-a fost și cât de mult a crescut România și fiecare dintre voi, familiile voastre, afacerile voastre au crescut cu noi în Europa, vom rămâne așa parteneri europeni și parteneri NATO”, a afirmat Ionuț Moșteanu, în plenul de miercuri.

De ce au respins AUR, POT și S.O.S. cel două legi

Deputata AUR Ramona-Ioana Bruynseels a făcut un apel, la dezbaterile din plenul de miercuri, către deputați că „nu decredibilizeze armata” și să respingă cele două proiecte de lege.

„Dragi colegi, mai devreme se spunea că armata este una dintre puținele instituții care au rămas credibile. Așa este și respectăm armata. Haideți atunci să nu facem în așa fel încât chiar noi să o decredibilizăm. Pentru că dacă venim cu astfel de PLX-uri care în final prezintă riscuri de decredibilizare la adresa armatei române, nu rezolvăm absolut nimic, dimpotrivă. Ați spus că aceste reglementări sunt absolut necesare. Suntem de acord cu dumneavoastră, sunt absolut necesare, însă ați avut doi ani la dispoziție, timp în care le-ați fi putut gândi foarte bine, le-ați fi putut analiza, să respectați logica juridică, să aliniați reglementările Constituției și să veniți în fața noastră cu niște proiecte de lege care stau în picioare și care oferă garanții cetățenilor români că le vor fi respectate drepturile și libertățile, indiferent de cine ajunge la guvernare și ce s-ar putea întâmpla în țara noastră”, a declarat Bruynseels, conform Agerpres.

La rândul său, deputatul S.O.S. România Nicolae-Mirel Ion a precizat că, în esență, este vorba despre doborârea dronelor și și-a exprimat temerea că poate fi creat cadrul legislativ pentru ca armata să fie scoasă în stradă „împotriva oricăror primejdii sau amenințări care se consideră a fi”.

„Și acum eu vin și vă întreb: la trei ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, noi nu avem o legislație care să ne permită să doborâm dronele? Promovăm o astfel de legislație când s-ar putea că acest război se mai țină poate câteva luni? Și dacă, da, o promovăm despre viitor? (...) Nu se arată duplicitatea pe care partidele de guvernământ o au promovând aceste proiecte? (...) Când am cerut explicații, reprezentantul Ministerului Apărării mi-a spus: «Dom'le, păi armata iese în stradă numai când spune CSAT». Păi n-am văzut ce a făcut CSAT numai acum două luni, când a anulat turul doi al alegerilor. Nu CSAT a făcut treaba asta? Câtă încredere putem să avem noi în acest CSAT sau cel puțin în CSAT-ul care provine din actuala guvernare, ca noi să votăm astfel de legi?', a afirmat deputatul S.O.S.

Potrivit deputatului S.O.S. România Dumitru Coarnă, „problema de fond este atacul la Constituție”. „Rămâneți în aceeași paradigmă a dictaturii”, a adăugat el.

 Dan Tanasă: „USR nu s-a hotărât încă dacă este boală venerică sau boală mintală”

Venit la microfon, deputatul AUR Dan Tanasă a susținut că parlamentarii formațiunii sale doresc o astfel de lege, dar cu respectarea Constituției. El s-a referit la deputații USR ca fiind „apărătorii curcubeului” și le-a spus că „nu s-au hotărât încă dacă sunt fetițe sau băieței”, însă vorbesc despre apărarea României.

„Nu știu dacă să râd sau să plâng să-i văd pe apărătorii curcubeului că ne vorbesc nouă de apărarea României. Voi nu v-ați hotărât încă dacă sunteți fetițe sau băieței și voi ne vorbiți nouă de apărarea României? Voi care stați, în timp ce noi stăm cu icoane și cu portretul lui Ștefan cel Mare și al lui Mihai Viteazul și voi stați cu curcubeul, ne povestiți nouă de suveranitate, de istorie și de apărarea statului român? Nu v-ar fi rușine? Dar ce vorbesc eu? De unde rușine la USR? USR nu s-a hotărât încă dacă este boală venerică sau boală mintală. USR nu s-a hotărât dacă este partid aflat la guvernare sau partid aflat în opoziție”, a afirmat Dan Tanasă, de la tribuna Camerei Deputaților.

În replică, liderul deputaților USR Ionuț Moștenu a dat asigurări că USR este un partid pro-european, pro-euroatlantic și va rămâne așa.

„Voi, prin tot ce faceți, vreți să fim mai slabi și asta servește unui singur interes: interesului lui Putin. N-o să vă permitem. (...) N-o să puteți să-i păcăliți pe toți tot timpul și zăpăceala vostră o să se termine în mai și o să intrați la coșul de gunoi al istoriei”, i-a transmis Moșteanu lui Tanasă.

„De-abia aștept transformarea «soroșiștilor» în «putiniști», a replicat lidera deputaților POT Anamaria Gavrilă.

Daniel Suciu (PSD): „Ce vreți, să ne cadă dronele pe școli, să ne cadă dronele în orașe și să dați din umeri că Parlamentul nu și-a făcut treaba?”

Președintele de ședință, social-democratul Daniel Suciu, i-a întrebat pe cei care au votat contra dacă sunt deranjați de faptul că există o „poliție aeriană externă” care apără România.

„Ce vreți, stimați colegi din opoziție, care vorbiți de transfer de suveranitate și nu este adevărat, și nu este despre acest lucru? Ce vreți, să ne cadă dronele pe școli, să ne cadă dronele în orașe și să dați din umeri după aceea că Parlamentul nu și-a făcut treaba? Exact asta se întâmplă acum. E o discuție dacă mai târziu sau mai devreme se putea vota acest lucru. (...). Vă deranjează că avem poliția aeriană externă care apără România? Să știți că această retorică nu este la vestul României, ci este la estul României. Și, chiar dacă maxima, și am auzit-o zilele acestea, 'când puterea are dreptate, dreptatea pierde puterea', în acest caz, să știți că am făcut ceea ce trebuia. Dumneavoastră ați făcut împotriva Românei, asumați-vă acest lucru!”, a explicat Daniel Suciu.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile