„În mod normal nu ar avea decât un efect moral şi politic, dar, dacă mă gândesc că fost procuror sau că a fost judecător, cred ar putea să constituţie şi o cauză de cercetare penală. Pentru că poate fi eventual extinsă cercetarea la un fel de împiedicare de înfăptuire a justiţiei, care este infracţiune. Tocmai pentru că se ajunge, așa cum spunea și președinta curții supreme, la o anumită intimidare, la atitudini de defetism din partea justiției în faţa unui asemenea personaj, pentru că nu e oricine în ţară asta primul ministru”, a afirmat fostul Avocat al Poporului.
Potrivit lui Gheorghe Iancu, parchetul ar trebui să facă acest demers.
Profesorul a detaliat prevederile constituţionale care fac referire la răspundere în fața legii pe care o are Victor Ponta, în calitate de deputat, respectiv de premier.
„Ca deputat, el e apărat de art. 72, alin.1. din Constituţie care spune că pentru opiniile exprimate și pentru voturile care au fost date, nu răspunde, ca urmare nu cred că a acţionat în calitate de deputat, a acționat în calitatea pe care o avea ca prim ministru, de acolo a făcut și afirmațiile. Iar cât privește calitatea de ministru, nu există o asemenea imunitate, decât există procedura de arestare, percheziţie, dacă e Camera Deputaților de acord. Dar pentru efectuarea unor cercetări nu există nicio aprobare din partea nimănui. Ca urmare parchetul poate să înceapă acțiunea penală, urmărirea penală”, a spus Gheorghe Iancu.
Referindu-se la declarațiile lui Victor Ponta, Gheorghe Iancu le-a caracterizat drept „aroganțele unui om care se simte pe grămadă”.
În întrebarea jurnaliștilor privind dosarele în care este vizat, el a declarat, ironic, că un dosar la DNA nu strică. „E normal, ce om nu e cercetat? Dar eu mă duc, dacă mă cheamă, mă duc. Nu am fost informat, aflu de la dumneavoastră, dar nu m-ar mira. Cum aș putea să nu am și eu un dosar la DNA? (...) Un dosar nu strică niciodată, nu aș fi om politic dacă nu aș avea un dosar”, a spus premierul.
„Eu văd atâtea aroganțe în mintea și în vorba unor miniştri din actualul Cabinet încât mă înspăimânt că e posibilă o asemenea atitudine. Eu nu am crezut că poate să existe o asemenea atitudine din partea unor anumiți oameni”, a spus Gheorghe Iancu.
„Constat că politicienii de azi, nu numai cei de azi, consideră că dacă sunt la putere pot face orice, iar deciziile CCR – cele două de ultima dată, legate de modificarea Codului Penal în vigoare - demonstrează acest lucru. Nu se poate face orice, nu putem să depăşim limitele statului de drept aşa cum ele sunt definite şi la nivel european”, a conchis fostul Avocat al Poporului.