George Becali nu a fost selecţionat în primul lot de deţinuţi care vor lucra la Viitorul Constanţa

Data publicării:
George Becali Gigi Becali -Mediafax Group-Silviu Matei

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan, a declarat că membrii comisiei de la penitenciar au selecţionat un prim lot de deţinuţi pentru a lucra la clubul de fotbal Viitorul Constanţa, iar printre aceştia nu se află Gigi Becali, informează Mediafax.

El a precizat că, săptămâna viitoare, comisia respectivă se va întruni din nou şi va selecţiona un alt lot de deţinuţi care vor lucra la club.

Botezan a menţionat că din primul lot fac parte „până în zece deţinuţi”.

Potrivit sursei citate, Penitenciarul Poarta Albă a admis o cerere de furnizare de deţinuţi pentru muncă făcută de clubul sportiv Viitorul Constanţa şi că, miercuri, a fost încheiat un contract între cele două instituţii de prestări servicii, iar obiectul de activitate al deţinuţilor ce vor fi repartizaţi acestui club pentru muncă, în cadrul regimului deschis de detenţie, este acela de „întreţinere terenuri şi clădiri sportive, în interior şi exterior”.

În luna decembrie, Academia Gheorghe Hagi a făcut cerere către Penitenciarul Poarta Albă, solicitându-i serviciile deținutului Gigi Becali, după ce patronul Stelei a câștigat în instanță dreptul de a avea un regim deschis, care prevede și dreptul la muncă în afara închisorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri