Fostul poliţist Eugen Stan a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 6 la 19 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de pedofilie și agresiune sexuală. Decizia poate fi atacată cu apel, potrivit Mediafax.
Procurorii Parchetului General au precizat în 2018, când l-au trimis în judecată pe Eugen Stan, că fostul poliţist ar fi agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani.
”În perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, inculpatul Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani, în diferite locuri de pe raza municipiului Bucureşti. Modul de operare al inculpatului viza, în general, urmărirea victimelor în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite, sub constrângerea exercitată de inculpat, în scara imobilelor sau în liftul acestora”, potrivit procurorilor.
La acel moment, în 2018, opinia publică a reacţionat şi a ridicat semne de întrebare vizavi de modul în care Poliţia Română îşi gestionează resursa umană având în vedere că asupra lui Stan au mai fost lansate astfel de acuzaţii fără ca cineva să ia o măsură. Drept urmare, la nivelul MAI s-a luat decizia ca la IGPR să se demareze o anchetă.
La scurt timp, Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne a cerut cercetarea disciplinară a 18 angajaţi ai Poliţiei Române, printre care se număra şi fostul inspector general, Bogdan Despescu (în prezent, secretar de stat în MAI). La acel moment, Despescu a fost demis.
Editor: B.P.