Dosarul Dragnea. Declaraţia uneia din femeile care ar fi muncit pentru partid şi ar fi fost plătită de stat

Data publicării:
anisa stoica proces dragnea

Liviu Dragnea a dat prima declaraţie de inculpat într-un dosar a cărui miză e chiar libertatea sa. DNA îl acuză că prin puterea pe care o avea ca preşedinte de Consiliu Judeţean în Teleorman a luat bani din bugetul instituţiei care gestionează soarta copiilor instituţionalizaţi, pentru a plăti, în realitate, oameni care lucrau pentru partid. Dacă judecătorii îl vor găsi vinovat, al treilea om în stat nu mai scapă de închisoare. Are deja o condamnare de doi ani cu suspendare în dosarul "Referendumul". Ultimul termen pe fond, a fost programat, peste o lună, în 25 aprilie.

În sala de judecată, magistraţii au decis să-l pună faţă în faţă cu Floarea Alesu, fosta şefă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman - o astfel de confruntare e un eveniment rarisim într-o sală de judecată din România. Procurorii DNA susţin că două femei şi-ar fi încasat leafa ani buni din bugetul direcţiei, fără însă să presteze vreo oră în beneficiul copiilor. Ar fi muncit sârguincios, însă, la filiala din Teleorman a PSD, spun procurorii, care au studiat ştatele de plată şi au audiat zeci de persoane. Investigaţiile lor duc direct la Liviu Dragnea. El e cel care ar fi cerut ca femeile să fie angajate doar în acte la Protecţia Copilului din Teleorman, spun procurorii. Varianta lor a fost confirmată şi de fosta directoare a instituţiei.

Judecător: A intervenit Dragnea Liviu la Alesu Floarea în legătură cu Botorogeanu Adriana şi Anisa Stoica?

Alesu Floarea: Nu a intervenit direct să le angajeze la DGASPC, erau deja angajate când am preluat funcţia, dar când i-am spus că ele nu vin la serviciu, mi-a spus să le mai ţin până se rezolvă problema. În 2008 a avut loc discuţia. Nu era nimeni de faţă. (...) Am mai avut şi alte discuţii, în 2009 - 2010, majoritatea pe holul de lângă sala de şedinţă. În ultimul răspuns pe care mi l-a dat, mi-a spus ca să-i pun pe alţii la muncă pentru că sunt destui şi stau degeaba. Nu pot indica o persoană care să confirme aceste întâlniri.

Dragnea Liviu: Nu am avut discuţii de genul celor indicate de Floarea Alesu. În legătură cu holul de la ieşirea din sala de şedinţă a Consiliului Judeţean Teleorman, imediat după şedinţe acolo era o aglomeraţie infernală. Nu exista un loc după şedinţă unde două persoane puteau vorbi fără să le audă nimeni.

Floarea Alesu nu este singura care întăreşte acuzaţiile procurorilor DNA. Şi Anisa Stoica, una dintre cele două femei care ar fi muncit pentru partid şi ar fi fost plătită de stat, a recunoscut.

„Reporteri: Bună ziua, doamna Stoica, aţi spus în sală că vă era frică de domnul Dragnea.... De ce?

Anisa Stoica - fosta angajată la Protecţia Copilului Teleorman: Pentru că era un om foarte exigent.

Reporteri: V-a spus textual mergeţi la DGASPC că veţi fi angajaţă acolo dacă veţi continua să lucraţi la partid?

Anisa Stoica: Că voi fi angajată acolo.

Reporter: Dânsul ştia, după această angajare a dumneavoastră, că sunteţi plătită de direcţie, dar că nu lucraţi acolo?

Anisa Stoica: Fireşte că ştia.

Reporter: Şi cine mai ştia?

Anisa Stoica: Ştia tot partidul.”

Alţi martori le-au spus judectorilor că au auzit de presupusul mecanism prin care Liviu Dragnea îi recompensa pe apropiaţii partidului din banii statului abia când au început cercetările. Printre ei şi Timotei Stuparu, actualul secretar general adjunct al Senatului.

Reporteri: Doamna Botorogeanu de câte ori venea la sediul partidului? O dată pe săptămână, o dată pe lună?

Timotei Stuparu - secetar general adjunct al Senatului: Nu am ce declara. Am declarat ce am declarat acolo.

Reporteri: Cum de nu aţi ştiut că cele două doamne lucrează la PSD?

Liliana Magheru - director executiv în CJ Teleorman: Nu ştiam, de unde să ştiu?

Reporteri: Toată lumea spunea că se ştia acest lucru cum de dumneavoastră nu aţi auzit măcar un zvon?

Liliana Magheru: Eu nu am auzit.

Liderul PSD s-a declarat nevinovat şi a spus că a fost trimis în judecată în baza unor zvonuri, feelinguri şi bărfe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amendă de 3.600 de lei și suspendarea permisului pe 8 luni, în România. Cea mai aspră sancțiune e...
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
S-a aflat secretul succesului FCSB din era Reghecampf: „Fotbaliștii făceau ozonoterapie în fund, pentru că în...
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...