Procurorii DNA Braşov au dispus trimiterea în judecată a lui Valentin Dobre, director al Direcţiei Implementare Proiecte din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti la data comiterii faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţa obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă continuată, și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma participaţiei improprii, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii iunie 2013, Valentin Dobre a stabilit regula conform căreia tichetele să fie distribuite în ordinea datei şi orei la care colectorii - reprezentanţi ai societăţilor comerciale care primeau autoturismele uzate - se prezentau la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
„Cu toate acestea, în scopul de a favoriza mai multe societăţi comerciale, el i-a determinat pe mai mulţi angajaţi ai AFM să înregistreze în sistemul informatic, în mod eronat, faptul că un număr de 11 societăţi comerciale, pe care le-a indicat în mod expres, să fie înregistrate ca fiind printre primele care au încheiat procedura astfel că acestea au primit un număr total de 1.760 de tichete în detrimentul altor societăţi comerciale”, susțin procurorii.
Ca urmare, firmele avantajate au obţinut un folos patrimonial necuvenit în sumă de cel puţin 500 lei pentru un tichet, sumă de bani rezultată din valorificarea autoturismelor uzate primite de la cetăţeni în schimbul tichetelor.