Trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Gabriela Baltag, Evelina Oprina și Victor Alistar, spun că votul pentru desemnarea președintelui instituției ar fi trebuit să se reia marți, de la ora 14.30, când a fost programată o nouă ședință de plen.
„Astăzi, 10 decembrie 2019, au fost convocate două ședințe de plen cu ordine de zi diferită, prima având ca obiect raportul activității CSM pe anul 2019 și alegerea conducerii Consiliului pentru anul 2020, cea de-a doua fiind ședință de ordine de zi regulată. Nu am dorit să participăm la ședința celui de-al doilea Plen pentru că (...) în caz de paritate de voturi și după reluarea votului în cadrul primului plen, procedura de vot pentru alegerea noului președinte al CSM trebuia să fie reluată în următoarea ședință a plenului, adică cea de la ora 14.30, convocată în mod legal”, arată cei trei membri ai CSM, într-un comunicat citat de Mediafax.
Votul pentru desemnarea președintelui CSM pentru anul 2020 a fost amânat, marți, după cele două blocaje create la votul pentru Nicoleta Țînț. În două situații, votul pentru Țînț a fost anulat, după ce au fost înregistrate 9 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” și unul nul.
Astfel, membrii CSM au decis să discute în următoarele zile pe marginea acestei chestiuni.
CSM ar fi trebuit să stabilească, marți, cine va conduce Consiliul în 2020. În urma ședinței de marți, s-a ales doar vicepreședintele, respectiv procurorul Tatiana Toader.