De câte ori a sunat telefonul anticorupție anul acesta

Data publicării:
bani cu mita

Telefonul anticorupţie a sunat mai rar anul acesta: s-au înregistrat cu aproape 20% mai puţine apeluri la linia verde gestionată de Direcţia Generală Anticorupţie. Ceea ce nu înseamnă şi o încetinire a activităţii. Ofiţerii DGA au organizat actiuni în flagrant şi au reuşit să îi prindă pe poliţiştii care au închis ochii pentru a ascunde unele infracţiuni, contra unor sume de bani. Uneori, linia a fost folosită pentru reclamarea unor furturi, fraude cu fonduri europene, evaziune fiscală şi abuz în serviciu.

Agentul de Poliţie Rutieră a fost prins în timp ce lua 2.500 de euro mită. Acţiunea DGA a pornit în urma unui apel telefonic la numărul 0800 806 806, linia verde care a sunat anul acesta de aproape 6.000 de ori.

-Bună ziua! Directia Generală Anticorupţie!

-Ene Adrian sunt. M-au oprit unii de la Rutieră. Ideea e că mi-au cerut nişte bani şi nu ştiu ce să fac. -Uitaţi, mi-au cerut 20 de sute şi s-a dus din nou la maşină.

-O să vă rog să mai trageţi puţin de timp şi în cel mai scurt timp veţi fi contactat de colegii mei

Un apel similar a venit şi în mai anul acesta. Atunci, doi poliţişti din judeţul Neamţ s-au ales cu dosar penal.

Un cetăţean care transporta o cantitate de material lemnos a sunat la linia verde şi a sesizat că doi poliţişti dintr-o localitate din judeţul Neamţ Ie-a cerut o sumă de bani pentru a lăsa să transporte mai departe materialul lemnos,” spune comisarul-şef Sarmizia Fetcu, şeful Biroului de Presă DGA.

Unii folosesc telefonul special şi în alte scopuri.

Mai sunt cetăţeni care ne întreabă la ce oră joacă Dinamo, Bucureştiul din ce cartier face parte sau când venim să îi reparăm televizorul, bineînţeles că ascultăm cetățeanul,” precizează comisarul-şef Petre Florin, Şef Serviciu Relaţii cu Publicul DGA.

Nu doar cetăţenii îi ajută pe ofiţerii DGA să îi prindă pe cei care dau sau iau mită. Unele informaţii din dosarele penale provin de la serviciile secrete, precum SRI, DIPI, sau chiar Serviciul Român de Informaţii Externe.

Linia verde anticorupţie este disponibilă non stop. Din 2005 de când a fost înfiinţată, aici s-au primit aproape 100.000 de apeluri, cu ajutorul cărora au fost deschise sute de dosare de corupţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri