Bărbatul a fost prins în luna decembrie a anului trecut, în apropierea ambasadei britanice, aflată în centrul Capitalei.
El a fost ridicat de autorități, care au găsit asupra sa un cuțit cu lama mai mare de 20 de centimetri, cu care, au presupus anchetatorii, el intenționa să atace un oficial al reprezentanței diplomatice.
Cetățeanul irakian și-a recunoscut intenția de a ataca un membru al personalului diplomatic, motivând că era nemulțumit că armatele Marii Britanii, dar și cele ale Statelor Unite ale Americii i-ar fi invadat țara și a încercat astfel să se răzbune.