CC decide marţi cu privire la constituţionalitatea articolului în baza căruia este judecat Klaus Iohannis

Data publicării:
Klaus Iohannis-Mfax 1

Respectivul articol a fost analizat de judecătorii constituţionali în 7 octombrie, când s-a decis amânarea pronunţării unei soluţii până la 3 noiembrie.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, şi se referă la un articol de lege în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declarat incompatibili mai mulţi aleşi locali.

Acest articol prevede că un ales local se află în stare de incompatibilitate dacă este şi reprezentant în adunările generale ale societăţilor de interes local. 

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional", prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Pe numele primarului comunei constănţene Tuzla, Constantin Micu, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de incompatibilitate.

În iulie 2013, ANI arăta că 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC RAJA SA Constanţa.

Printre aceştia a fost şi Florin Constantin Micu, ANI susţinând că primarul comunei Tuzla a fost în incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 - 29 iunie 2009. Constantin Micu a contestat decizia la Curtea de Apel Constanţa, care în 26 iunie i-a respins cererea de anulare a deciziei ANI, pe motiv că este neîntemeiată.

În baza aceluiaşi articol de lege a fost declarat incompatibil şi candidatul la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, care se va pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii în 18 noiembrie.

Traian Băsescu: Mandatul meu se încheie în 21 decembrie, ora 24.00. În 22, la Cotroceni trebuie să fie un preşedinte ales, ori preşedintele Senatului, ori cel al Camerei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”