23 de ani pentru moartea unui poliţist - argumentele judecătorilor

Data publicării:
ciocan judecator shutterstock_329435939

Se temea pentru viaţa sa, aşa a încercat să formuleze apărarea omul de afaceri turc judecat pentru că l-a ucis cu maşina pe poliţistul care încercase să-l tragă pe dreapta. Era băut la volan şi a demarat în trombă cu un agent pe capota maşinii. Victima a murit, iar omul de afaceri a fost condamnat, în primă instanţă, la 23 de ani de închisoare. Judecătorii şi-au motivat sentinţa şi au explicat că argumentele bărbatului nu pot sta în picioare: în România, autorităţile nu fac apel la violenţă, iar bărbatul de origine turcă, stabilit de peste 10 ani la noi în ţară, nu avea cum să nu ştie asta.

Omul de afaceri turc a susţinut la proces că nicio clipă nu s-a gândit că gestul său va duce la moartea lui Gheorghe Ionescu, zis "Dulăul", unul dintre cei mai vechi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei.

În faţa instanţei de judecată, bărbatul a declarat că s-a temut că poliţiştii l-ar putea împuşca, având în vedere că se urcase băut la volan. A spus că, în ţara sa natală, autorităţile erau violente, iar poliţiştii făceau adesea uz de armă în cazuri similare.

Judecătorul care a dictat condamnarea la 23 de ani de închisoare nu s-a lăsat impresionat de explicaţiile inculpatului.

„Experienţa de viaţă îndelungată pe teritoriul României, timp în care a avut numeroase contacte cu diverse organe sau autorităţi de stat, trebuie să îl fi făcut să vadă că în România poliţia nu recurge în mod frecvent sau uzual la folosirea armelor de foc din dotare, astfel încât presupusa lui stare de temere că va fi împuşcat este nefondată”, se arată în motivarea instanţei.

Anchetatorii au refăcut filmul accidentului, pornind de la momentul în care agentul decedat în urma impactului a încercat să îl tragă pe dreapta pe omul de afaceri.

În momentul în care a văzut că şoferul vrea să fugă din filtrul poliţiei, agentul de 43 de ani s-a urcat pe maşina suspectului. Bărbatul a gonit 350 de metri cu poliţistul agăţat de maşină iar martorii spun că a accelerat până la o viteză ameţitoare. Când şi-a dat seama că nu are scăpare, a frânat brusc, încercând să scape de agentul prins de capota autoturismului.

„Faptul că el a făcut acest lucru cu o persoană agăţată în faţa maşinii sale, că a condus pe o distanţă semnificativă şi că a mărit viteza de deplasare în acest timp demonstrează intenţia indirectă, adică deşi nu a urmărit producerea morţii victimei, a acceptat totuşi această posibilitate”, a explicat instanţa de judecată, în motivarea condamnării.

Omul de afaceri turc îşi joacă ultima carte la Curtea de Apel Bucureşti. A contestat condamnarea şi speră să obţină o pedeapsă de cel mult şapte ani, dacă reuşeşte să convingă instanţa că fapta sa ar trebui încadrată drept ucidere din culpă şi nu omor calificat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...