Președintele Klaus Iohannis a discutat joi, la Kiev, cu omologul său Volodimir Zelenski, despre criza cerealelor ucrainene, al căror export este blocat de războiul declanșat de Rusia. Klaus Iohannis a arătat că tranzitul de grâu din Ucraina prin Portul Constanța a crescut de patru ori într-o singură lună, dar că este nevoie de investiții pentru a avea creșteri similare și pe cale ferată, pe Dunăre sau pe cale rutieră.
Klaus Iohannis a fost întrebat la conferința de presă care a urmat întâlnirii dintre cei patru lideri europeni și Volodimir Zelenski ce face România în problema exporturilor de cereale ucrainene, în condițiile în care cozile de camioane încărcate cu grâne sunt mai lungi de 20 de kilometri.
Șeful statului a spus că tranzitul cerealelor din Ucraina prin Portul Constanța a crescut de patru ori într-o lună și că trebuie făcute investiții pentru ca astfel de creșteri să fie înregistrate și pe cale fluvială, rutieră sau feroviară.
„Aceleași coloane de tiruri le-am văzut și noi când am venit azi-noapte aici. Este o problemă pe care aș putea să o definesc ca fiind în curs de rezolvare. Trebuie să înțelegem de unde am pornit. Schimburile comerciale între România și Ucraina nu au fost foarte intense, iar tranzitul mărfurilor ucrainene prin România a fost, aș putea să spun, chiar foarte redus până acum câteva luni.
Tranzitul mărfurilor care sosesc în România sau din România care merg în Ucraina nu au fost foarte intense. Vedeți, toate aceste lucruri s-au schimbat foarte repede. Este nevoie de noi linii de logistică, este nevoie de noi puncte de trecere a frontierei și toate acestea sunt în lucru.
Ca să vă dau un exemplu poate concret și legat de ce s-a discutat și astăzi: tranzitul grâului din Ucraina la Portul Constanța. Am avut doar în ultima lună de zile o creștere a acestui tranzit cu 400%, deci de patru ori mai mult! Este ceva impresionant, dar, până când reușim să avem aceeași creștere și pe cale rutieră, pe Dunăre, pe cale ferată, este evident că e nevoie de investiții. Am discutat și astăzi cu președintele Zelenski aceste chestiuni și vom lucra în continuare la ameliorarea acestor situații”, a declarat Klaus Iohannis la conferința de presă, potrivit transcriptului furnizat de Administrația Prezidențială.
Președintele Klaus Iohannis a ajuns joi la Kiev, într-o vizită comună cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul italian Mario Draghi. Cei patru lideri europeni au mers și la Irpin, un oraș din apropierea capitalei, distrus de atacurile rușilor, după care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Citește și: SUA şi UE cer Rusiei să accepte rapid redeschiderea porturilor ucrainene. „Nu ar trebui să utilizăm hrana ca pe o armă”
Editor : B.P.