Institutul de Hidrologie: Debitul Dunării la intrarea în țară va ajunge la 7.600 mc/s, dublu față de media anuală

Data publicării:
profimedia-0735279577
Totodată, în aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în creştere. Imagine de la punctul vamal dintre România și Serbia, de la Porțile de Fier. Foto: Profimedia Images

Debitul fluviului Dunărea, pe sectorul de la intrarea în ţară, va ajunge la maximum 7.600 mc/s, în următoarele cinci zile, dublu faţă de mediile multianuale ale lunilor septembrie şi octombrie, reiese din prognoza publicată joi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă pentru intervalul 26 septembrie - 3 octombrie, informează Agerpres.

Potrivit hidrologilor, după o creştere a debitului Dunării (pe secţiunea Baziaş), până marţi, 2 octombrie, la valoarea de 7.600 mc/s, cotele apelor vor staţiona, cu tendinţă de scădere în ultima zi a intervalului de prognoză, situându-se însă peste mediile multianuale ale lunilor septembrie (3.800 mc/s) şi octombrie (3.850 mc/s).

Totodată, în aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în creştere, cu excepţia ultimelor zile ale perioadei analizate când vor scădea pe sectorul Gruia - Bechet.

În ceea ce priveşte situaţia pe râuri, prognoza de medie durată a INHGA (pentru intervalul 26 septembrie - 2 octombrie) arată că, în primele două zile ale intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare.

Ulterior, pe durata a trei zile, acestea vor fi în creştere pe majoritatea râurilor, începând cu cele din vestul ţării. Astfel, sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, pe unele râuri din zonele de deal şi de munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ şi a propagării.

De asemenea, pe 2 octombrie, debitele râurilor vor avea o tendinţă de scădere, mai puţin pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creştere prin propagare.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegeri în România: Gestul simbolic al Google pentru ziua votului în...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”