România, în fața unui weekend cu ploi torențiale și viitura pe Dunăre. Măsurile anunțate de autorități, inclusiv în Capitală

Data publicării:
ploi torentiale avertizare furtuna anm
Foto: Shutterstock

Directoarea ANM Elena Mateescu a anunțat că vor fi „perioade cu ploi torențiale” în unele zone, cu cantităţi de peste 100 de litri pe metrul pătrat, izolat şi vânt de 45-60 de kilometri pe oră, iar hidrologii au actualizat, în baza avertizărilor meteo, prognoza hidrologică. Astfel, oficialii de la Apele Române au spus că este posibil să fie creșteri de nivel, dar fără atingerea unor cote care să pună în pericol locuinţe. De asemenea, șeful DSU Raed Arafat le-a cerut prefecţilor să viziteze, sâmbătă, zonele considerate vulnerabile în contextul avertizărilor meteorologice emise recent, care anunţă ploi şi vânt puternic. Echipele Apa Nova sunt și ele pregătite să intervă în București, în contextul avertizărilor meteo pentru Capitală.

„Codul portocaliu intră în vigoare duminică, la ora 10:00, până luni, la ora 12:00, şi vorbim de nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, dar şi Carpaţii Meridionali şi Orientali, interval şi zone în care perioadele cu ploi torenţiale vor fi destul de abundente, pentru că este posibil să cumulăm cantităţi de precipitaţii 50-90 de litri pe metrul pătrat, izolat de peste 100 de litri pe metrul pătrat. Iar în restul ţării vorbim de un cod galben, şi aici cantităţi de 25-40 de litri pe metrul pătrat şi local peste 50 de litri pe metrul pătrat şi, ceea ce este foarte important, intensificările de vânt, 45-65 de kilometri pe oră, iar în Moldova şi estul Munteniei, temporar, rafale de peste 70 de kilometri pe oră”, a anunţat şefa Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, vineri după-amiază, în videoconferinţa cu autorităţile locale, transmite News.ro.

Mateescu a mai spus că, dacă vineri şi sâmbătă temperaturile vor fi de 32-33 de grade Celsius, de duminică va avea loc o răcire accentuată a vremii, iar la munte e posibil să cadă lapoviţă şi ninsoare. Șefa ANM a subliniat că nu este exclusă emiterea de avertizări de tip nowcasting privind fenomene severe imediate, după cum nu este exclusă extinderea codului portocaliu pentru unele zone din sud-estul ţării, mai ales sudul Moldovei şi partea de nord-est a Munteniei şi chiar existenţa unui „areal de cod roşu”.

Nu vor fi atinse cote care să pună locuințele în pericol, spun hidrologii

Hidrologii au actualizat, în baza avertizărilor meteo, prognoza hidrologică.  Astfel, oficialii de la Apele Române afirmă că „este posibil să avem creşteri de nivel, dar fără atingerea unor cote care să pună în pericol locuinţe”. Aceştia subliniază că autorităţile trebuie să monitorizeze cursurile de apă, întrucât chiar dacă nivelul acestora nu va creşte foarte mult, se pot produce blocaje în zonele unor poduri.

„Referitor la Dunăre, aş vrea să subliniez că nu este absolut niciun fel de problemă la limitele prognozate în momentul de faţă”, a declarat, în şedinţa organizată vineri de autorităţi, reprezentantul Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Avertismentul ministrului Mediului privind podețele

Ministrul Mediului Mircea Fechet a constatat „de multe ori, la nivelul primăriilor localităţilor sub risc de inundaţii, avem probleme deosebite şi din cauza unor podeţe care nu sunt pregătite pentru o eventuală viitură sau poate chiar nişte şanţuri nedecolmatate”, iar în aceste condiţii recomandă autorităţilor locale să ia măsuri.

„Toată lumea e în alertă. Suntem, spunem noi, pregătiţi pentru ziua de duminică, pe care o estimăm a fi cea mai grea, cel puţin în viitorul apropiat. Cred că e foarte important ca pe lângă tot ceea ce fac colegii de la Apele Române, de la ANM sau de la INHG, tot ce se întâmplă la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de multe ori am constatat că, la nivelul primăriilor localităţilor sub risc de inundaţii, avem probleme deosebite şi din cauza unor podeţe care nu sunt pregătite pentru o eventuală viitură sau poate chiar nişte şanţuri nedecolmatate şi sunt lucruri care spun eu că s-ar putea face în acest interval scurt de timp, până duminică, în limita posibilităţilor primarilor şi împreună cu Apele Române să poată să intervină acolo unde e cazul”, a afirmat ministrul Mediului, vineri după-amiază, în videconferinţa cu prefecţii pe tema fenomenelor meteo şi hidrologice anunţate pentru perioada următoare, potrivit News.ro.

Arafat le-a cerut prefecților să viziteze zonele considerate vulnerabile

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, le cere prefecţilor să viziteze, sâmbătă, zonele considerate vulnerabile în contextul avertizărilor meteorologice emise recent, care anunţă ploi şi vânt puternic.

„Identificaţi persoanele cu dizabilităţi şi persoanele vulnerabile în zonele care au mai fost inundate, în zonele vulnerabile”, a transmis Arafat. De asemenea acesta cere ca, după emiterea unor mesaje RO-Alert, primăriile să asigure transmiterea mesajelor mai departe şi cu alte mijloace. ”Nu toată lumea primeşte mesajul”, le-a transmis Arafat prefecţilor.

„Rugăminte către doamnele şi domnii prefecţi: identificaţi persoanele cu dizabilităţi şi persoanele vulnerabile în zonele care au mai fost inundate, în zonele vulnerabile. Atenţie pentru partea de evacuare în caz de cod roşu, modul în care veţi lucra cu autorităţile locale! Asiguraţi-vă în toate zonele care sunt pe cod portocaliu să aveţi toate primăriile cu permanenţă, începând cu vreo oră, două ore, înainte de începerea codului! Dacă aveţi zone vulnerabile în judeţ care au mai fost inundate, poate le vizitaţi mâine, vedeţi pregătirile, vorbiţi cu primăriile, vedeţi dacă totul este ok şi asiguraţi-vă că după emiterea unor mesaje RO-Alert că primăriile vor merge mai departe cu portavoce şi cu alte mijloace. Nu toată lumea primeşte mesajul, pentru că nu toată lumea are telefonul la ea, nu toată lumea are telefonul deschis şi unii au sistemul RO-Alert poate dezactivat în telefon”, le-a mai spus  şeful DSU prefecţilor, vineri după-amiază.

Arafat spune că persoanele singure, cu dizabilităţi şi vulnerabile, trebuie asistate pentru ca, dacă va fi cazul, că urce în poduri, în zone mai înalte în caz de inundaţii.

El anunţă că IGSU va ajusta mobilizarea de forţe către judeţele cu risc mai mare de inundaţii cauzate de ploi.

Raed Arafat spune că judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Vâlcea, Ilfov Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa ”trebuie să aibă o atenţie mai sporită”.

El anunţă că la nivelul MAI va fi activată o echipă operativă şi cere activarea de echipe operative şi la nivel local.

„Solicitaţi sprijin din timp! La nevoie, luaţi deciziile rapide dacă vine un cod roşu, evaluaţi situaţia şi luaţi deciziile rapid, dacă e timp de evacuare, dacă nu, ce mesaje daţi la oameni ca să poată să se protejeze! Inspectoratele, trimiteţi oamenii în zonele unde ştiţi că este risc”, a adăugat Arafat.

Apa Nova e pregătită să intervină cu echipe în București

Echipele Apa Nova sunt pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă, având în vedere avertizările meteorologice care vizează şi Bucureștiul, arată un comunicat de presă al companiei. Astfel, vor fi folosite, în caz de nevoie, 20 hidrocurăţitoare, 102 autoutilitare, 67 echipamente de pompare și peste 500 de specialiști.

„Având în vedere avertizările meteorologice emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie pentru zilele următoare, care vizează şi Municipiul Bucureşti, fiind previzionate cantităţi însemnate de precipitaţii, este posibil să se înregistreze acumulări de apă în principal în zonele depresionare ale Capitalei. Compania Apa Nova, furnizorul de servicii de apă şi canalizare pentru Municipiul Bucureşti, a suplimentat echipele operaţionale din teren şi este pregătită să intervină duminică, 29.09.2024 şi luni, 30.09.2024, cu un total de 20 hidrocurăţitoare, 102 autoutilitare, 67 echipamente de pompare şi un personal format din peste 500 de specialişti”, a explicat Apa Nova, într-un comunicat de presă.

Potrivit companiei, echipele vor acţiona preventiv în teren în zonele cu potenţial risc de acumulare şi vor interveni la solicitările clienţilor şi ale autorităţilor.

„Apa Nova colaborează în toată această perioadă cu Dispeceratul Primăriei Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Rutieră, Administraţia Străzilor, Societatea de Transport Bucureşti, precum şi cu toate autorităţile cu atribuţii în domeniu, în scopul gestionării eficiente şi a minimizării impactului evenimentului pluviometric asupra locuitorilor Capitalei”, mai spune sursa citată.

Pentru orice sesizare, bucureştenii pot contacta operatorul reţelei de canalizare la: 021.207.77.77 - Call Center; prin live-chat pe site-ul companiei la: https://www.apanovabucuresti.ro/contact sau prin aplicaţia mobilă Apa Nova.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...