Video Un ciclon periculos va lovi România, risc major de inundații. Ce zone vor fi afectate și care sunt măsurile anunțate de autorități
Directoarea ANM Elena Mateescu a anunțat, după ședința de urgență de joi de la Guvern, în contextul avertizării că România va fi lovită de un ciclon, că temperaturile vor scădea de la 34 de grade la 15 grade în regiunile intracarpatice. Ea a mai spus că cele mai mari cantităţi de precipitaţii, de peste 60 de litri pe metru pătrat, sunt aşteptate în Oltenia, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Directorul general al Administrației Naționale Apele Române Sorin Lucaci a precizat că punctul maxim al viiturii pe Dunăre va fi în jur de 2-3 octombrie, debitul total va fi sub 10.000 mc/s când nu se atinge nici piciorul digurilor. Șeful DSU Raed Arafat a anunțat că printre măsurile luate se numără identificarea persoanelor vulnerabile, cum sunt cele nedeplasabile, eventual luarea în calcul a evacuării, dacă situația o impune, informarea din timp a populației inclusiv prin RO-Alert și montarea digurilor temporare la nevoie și mobilizarea către zonele care pot să fie cu risc.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE 18.24 ANM va emite, vineri, o alertă meteorologică generală, la început pentru partea de vest, nord-vest a ţării, fiind aşteptate manifestări de instabilitate atmosferică, a msi precizat Elena Mateescu.
„Dacă astăzi, mâine – vineri şi sâmbătă contăm pe o vreme deosebit de caldă, vineri vom înregistra cea mai călduroasă zi din această săptămână, 33-34 de grade Celsius în sudul extrem (…), chiar şi sâmbătă, 26-33 de grade în sudul ţării, situaţia se va schimba începând de duminică, când de la 34 de grade, practic o prăbuşire a regimului de temperaturi, la cel mult 15 în regiunile intracarpatice, posibil doar 22 în partea de sud-est a ţării. Mâine la ora 10, ANM va emite o alertă meteo generală, la început pentru partea de Nord-Vest, Vest a țării, probabil la început un cod galben, cu precipitații de 30-40 l/mp. Cele mai mari cantităţi, de 60-80 de litri pe metru pătrat, posibil peste 90 de litri pe metru pătrat, le aşteptăm, aşa cum arată datele de azi, în Oltenia, în Muntenia, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură”, a declarat Elena Mateescu.
Directorul Apelor Române Sorin Lucaci a dorit să clarifice câteva speculații apărute în mass-media cu privire la Dunără.
„Am citit că s-a discutat mult de un debit de 15.000 metri cubi pe secundă. Este un debit care nu va exista. În explicațiile pe care le-am dat cu colegii discutam despre un scenariu care era posibil dar nu s-a întâmplat în 2006. Azi Dunărea are 6800 mc/s la intrarea în țară. Vârful viiturii va fi în jur de 2-3 octombrie, care va fi undeva la 7500 mc/s, cumulat cu debitele râurilor se va ajunge la u n debit total de 9500 mc/s. Această valoare e gestionabilă din punctul de vedere al administrației Apele Române. Până la 10.000 mc/s nu se ajunge nici piciorul digurilor. Pregătirile în vederea gestionării prognozei meteo: noi am instituit deja starea de permanență în administrațiile bazinale care vor fi cele mai afectate – Jiu, Argeș, Olt și Buzău. Suntem pregătiți cu tot ce este necesar”, a explicat Lucaci, după ședința de la Palatul Victoria.
Șeful DSU Raed Arafat a prezentat măsurile recomandate prefecților și anume faptul că a solicitat „identificarea persoanelor vulnerabile, cum sunt cele nedeplasabile, eventual luarea în calcul a evacuării, dacă situația o impune”.
„Informarea din timp a populației inclusiv prin RO-Alert. Colaborarea structurilor locale pentru a stabili măsurile necesare în teren. Montarea digurilor temporare la nevoie și mobilizarea către zonele care pot să fie cu risc. Activarea centrelor județene de conducere a intervenției în județele care sunt sub coduri de alertă. Aceste măsuri au fost recomandate dacă sunt probleme pe cursul Dunării, care se pare că nu vor fi. Dar între timp avem situația ploilor și mâine dimineață vom vedea zonele care ar putea fi afectate. Aceste măsuri rămân valabile”, a subliniat Arafat.
El a mai precizat că a fost luată decizia și e pregătit ordinul de mobilizare a unor forțe suplimentarepentru județele Alba, Arad, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureș, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vrancea și București către județele de risc.
„Acest ordin e dat pentru o situație care ar fi început sâmbătă. Pe comunicarea de mâine vom ajusta această măsură. Să nu mai luăm forțe din județele care ar putea fi afectate. La acest moment ordinul de mobilizare prevede 330 de pompieri către județele la care ne-am aștepta să aibă probleme. Mâine vom ajusta în funcție de datele de la ANM. În această seară ministrul Predoiu va avea o videoconferință și mâine încă una ca să stabilim măsurile. Toate județele au obligația să verifice permanent că planurile lor sunt verificate, aduse la zi, legătura cu autoritățile locale e permanentă. Iar județele care intră sub cod să se asigure că avem permanență la toate primăriile din toate comunele care ar putea fi afectate”, a completat șeful DSU.
Mai avem mobilizate 1.000 de pompieri și 200 de militari încă la Galați care activează, a reamintit Arafat.
Știrea inițială
Premierul Marcel Ciolacu a convocat joi, la Palatul Victoria, o şedinţă operativă pentru a analiza măsurile ce se impun pe sectorul românesc al Dunării, după ce meteorologii au avertizat astăzi că în zilele următoare România va fi lovită de un ciclon care va aduce vreme extremă, vijelii și ploi care vor produce inundații.
Potrivit Biroului de presă al Guvernului, la şedinţa operativă vor participa vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, secretarul de stat Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Lucaci, un reprezentant al Societăţii Hidroelectrica - Rădoi Ianaş, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Georgian Pop.
Debitul fluviului Dunărea, pe sectorul de la intrarea în ţară, va ajunge la maximum 7.600 mc/s, în următoarele cinci zile, dublu faţă de mediile multianuale ale lunilor septembrie şi octombrie, reiese din prognoza publicată, joi, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă pentru intervalul 26 septembrie - 3 octombrie.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, miercuri, că debitul maxim al Dunării la intrarea în ţară nu va depăşi 8.000 metri cubi pe secundă, iar vârful viiturii va fi în 30 septembrie - 1 octombrie, menţionând, însă, că pe sectorul românesc va fi un aport suplimentar de apă ca urmare a viiturilor de pe râurile Jiu, Olt şi Argeş-Vedea.
Fechet a spus că autorităţile sunt pregătite pentru a face faţă acestei situaţii, generată de ciclonul Ashley, menţionând că, la acest moment, nu există nicio măsură de evacuare a populaţiei din vreo localitate din România.
Editor : C.L.B.
- Etichete:
- guvern
- inundatii
- dunare
- anm
- viitura
- arafat
- marcel ciolacu
- mateescu
- ape romane
- lucaci
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News