Încă un județ din România impune obligativitatea de a avea gura și nasul acoperite la ieșirea din casă

Data actualizării: Data publicării:
agerpres_13595710
FOTO: Agerpres

Cetăţenii din judeţul Vaslui vor avea obligativitatea să iasă din case doar dacă vor avea nasul şi gura acoperite cu măşti de protecţie sau alte materiale textile, au decis membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Mircea Gologan, măsura va intra în vigoare începând cu data de 6 aprilie.

"Am decis obligativitatea utilizării de măşti sau alte mijloace de protecţie, fulare, eşarfe, pentru acoperirea zonei feţei în locurile publice şi în spaţiile comerciale. Nasul şi gura trebuie să fie acoperite, astfel încât dacă persoanele tuşesc sau strănută să nu îi afecteze pe ceilalţi", a declarat duminică, pentru Agerpres, prefectul Mircea Gologan.

Totodată, potrivit deciziei luate în cadrul CJSU Vaslui, administratorii de magazine, şantiere sau alte spaţii în care populaţia are acces, dar şi cei care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice pot fi sancţionaţi dacă permit accesul cetăţenilor care nu sunt protejaţi.

Citiți și:

Primul județ din România unde gura și nasul trebuie obligatoriu acoperite în spațiile publice. Prefect: Altfel, nu se permite accesul

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri