Primul județ din România unde gura și nasul trebuie obligatoriu acoperite în spațiile publice. Prefect: Altfel, nu se permite accesul

Data actualizării: Data publicării:
Disposable sterile masks on black background medicine concept
FOTO Getty Images

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis, vineri seara, că se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice de către toţii cetăţenii din judeţ, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Galaţi.

UPDATE 11.oo. Prefectul Gabriel Avrămescu a declarat sâmbătă, pentru Digi24, că măsura are caracter de obligativitate.

Cei care gestionează spațiile publice au obligația de a nu permite accesul celor care nu poartă mijloace de protecție  a nasului și a gurii, a spus prefectul.

Potrivit prefectului, infectarea în Galați a fost provocată de două grupuri de turiști care au venit din Turcia și au fost confirmați pozitiv la noul virus.

La data când aceștia au sosit din Turcia, țara respectivă nu se afla pe lista zonelor galbene, a subliniat prefectul.

Vineri, în Galați erau înregistrate 90 de cazuri de infectare și două decese. Cinci pacienți au fost vindecați.


Potrivit sursei citate, decizia intră în vigoare începând de luni şi se aplică în spaţii publice, precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere.

Aceeaşi sursă precizează că nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome.

De asemenea, persoanele din conducerea spaţiilor publice amintite au obligaţia să se asigure că angajaţii şi vizitatorii/clienţii pun în aplicare măsura CJSU Galaţi. 

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri