Video Două zboruri cu întârzieri mari la aeroportul Otopeni. Precizările companiei Blue Air

Data actualizării: Data publicării:
cursa-intarziata-12-ore-larnaca

Probleme cu repetiție la aeroportul Otopeni. După ce un avion al companiei aeriene Fly Dubai a plecat cu două zile de întârziere, aproape trei sute de pasageri au necazuri în această seară. Două curse Blue Air care trebuiau să ajungă demult în Spania, la Malaga și în Cipru la Larnaca, nici nu au chemat călătorii la îmbarcare. Aproape 12 ore de întârziere au adunat până acum aceste avioane.

ACTUALIZARE 23:45 Compania Blue Air își cere scuze față de pasageri și precizează că situația a fost cauzată de întârzieri acumulate de aeronave în curse anterioare. „În acest moment, putem confirma faptul că ambele zboruri, respectiv OB 137, București - Larnaca și OB 126, Malaga - București au decolat, cu o întarziere de 3 ore și 35 minute, respectiv 7 ore și 20 minute”, anunță compania într-un comunicat.

Precizările companiei Blue Air:

„Compania Blue Air dorește să își ceară scuze față de pasagerii afectați de iregularitățile ce au intervenit astăzi pe anumite zboruri. Situația a fost cauzată de întârzierile acumulate de către aeronave în cursele anterioare.

Pasagerii au fost informați și au primit asistență pe aeroport și prin call center, iar echipele noastre de la sol le-au oferit gustări și răcoritoare.

În acest moment, putem confirma faptul că ambele zboruri, respectiv OB 137, București - Larnaca și OB 126, Malaga - București au decolat, cu o întarziere de 3 ore și 35 minute, respectiv 7 ore și 20 minute.

Principala preocupare a Blue Air o reprezintă siguranța și confortul pasagerilor. În acest sens, întreaga noastră echipă are ca prioritate rezolvarea iregularităților, astfel încât nicio cursă să nu fie anulată, iar pasagerii să ajungă la destinație în siguranță și în cel mai scurt timp posibil”.


Contactată de Digi24, o pasageră a zborului întârziat spune că reprezentanţii companiei aeriene le-au transmis că „nu au avioane”.

„Situaţia noastră este că stăm şi aşteptăm să ne spună ceva reprezentanţii companiei aeriene care, din păcate, nu ne oferă o explicaţie plauzibilă să înţelegem şi noi ce se întâmplă – mai stăm, nu mai stăm... Nu au avioane, asta ar fi explicaţia reprezentanţilor companiei.

Că au întârzieri de la destinaţiile de la care vin şi nu au avioane, nimic plauzibil, nimic din care să putem înţelege şi noi cam cât ar trebui să mai stăm. Aici sunt persoane şi pasageri şi din Bucureşti care au cerut explicaţii şi au vrut să ştie dacă pot pleca şi reveni, dar nu avem nimic concret.

Tocmai aceasta ar fi revolta. Înţeleg, sunt probleme, imaginile aici sunt greu de privit. Stăm pe scaune, am văzut chiar o persoană care a părăsit scaunul cu rotile şi s-a întins pe două scaune. Explicaţia revoltătoare este că nu au avioane.

Sunt şi persoane care se întorc la lucru, care se întorc la locurile lor de muncă în Cipru, sunt şi străini”, a spus ea la Digi24.

Digi24 a încercat să ia legătura cu reprezentanţii companiei aeriene, însă până la această oră nu am primit un punct de vedere din partea acestora. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...