Guvernul vrea să crească natalitatea. Ciucă: Venim cu soluţii astfel încât să putem să asigurăm condiţiile necesare

Data actualizării: Data publicării:
Nou nascuți
Guvernul României, preocupat de creșterea natalității caută soluții și asigură resursa financiară. Foto: Shutterstock

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat marți că Executivul este preocupat de creșterea natalității și caută soluții în acest sens. Asigură, totodată, că există resurse financiare pentru implementarea unor programe.

Şeful Executivului a participat, marţi, la Palatul Victoria, la semnarea ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a "Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii" de către ministrul Familiei, Gabriela Firea, şi cel al Muncii, Marius Budăi.

"Este un proiect la care s-a lucrat îndelung. În pachetul "Sprijin pentru România" am avut acest obiectiv şi iată că prin hotărârea iniţiată la nivelul Guvernului reuşim să trecem, practic, acel demers birocratic prin care să reuşim asigurarea implementării acestei măsuri. Se discută foarte mult şi în spaţiul public despre această problemă deosebit de gravă a vremurilor actuale legată de scăderea natalităţii. Este o problemă pe care am asumat-o la nivel guvernamental şi am asumat-o în sensul în care o considerăm ca fiind răspunderea noastră să venim cu soluţii astfel încât să putem să asigurăm condiţiile necesare pentru ca cuplurile tinere, ca persoanele singure să poată să aibă acces către aceste facilităţi prin care să asigurăm creşterea natalităţii ", a declarat Nicolae Ciucă.

El a adăugat că prin acest program cei care-şi doresc vor putea să beneficieze de sprijin pentru intrarea în programele de asigurare a fertilizării in vitro. "Este o măsură pe care doamna ministru a susţinut-o, pe care noi am susţinut-o, şi, de aici încolo, este doar de o chestiune de timp şi de coordonare pentru ca ea să se aplice efectiv şi de care să beneficieze toţi care aşteaptă demult să fie reglementată această măsură", a declarat Ciucă.

Premierul a subliniat că există resursele necesare pentru punerea în practică a unor astfel de programe.

"Trebuie să ne bucurăm de faptul că avem ceea ce ne trebuie, avem resursa financiară. Am avut şi beneficiem de efectele măsurilor economice care au fost luate la nivelul Guvernului pentru ca bugetul de stat să poată să dispună de resursele financiare, astfel încât să susţinem asemenea proiecte", a declarat Ciucă.

În context, premierul a reamintit şi alte măsuri luate de Executiv pentru sprijinirea familiilor tinere.

"Nu cu mult timp în urmă am luat decizia şi, deja, a început procesul de construcţie a creşelor. Sunt 124 de creşe, care fac parte din programul de construcţie pe întreg teritoriul ţării. Discutăm, de asemenea, de asigurarea condiţiilor pentru educaţie timpurie pentru cuplurile tinere şi, în felul acesta, este un program prin care asigurăm construcţia a 150 de centre de zi, program în valoare de 50 de milioane de euro. Şi, desigur, sunt celelalte măsuri pe care noi le-am asumat şi pe care ne asigurăm că vor fi puse în practică", a declarat Ciucă. 

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeile se pot pensiona anticipat în 2025 în condiții mai avantajoase. Ce prevede noua lege a pensiilor
Digi FM
Kamara și-a cerut iubita de soție pe scenă, în noaptea de Revelion: „Am intrat în 2025 în forță”
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
Hugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua...
Adevarul
Unde își mută românii firmele și ce facilități fiscale au alte state
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025