Guvernul va fi iluminat în roșu pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi conştientizarea violenţelor împotriva creştinilor

Data publicării:
cladirea guvernului

Guvernul României marchează Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor. Pentru a marca această zi, Palatul Victoria va fi iluminat duminică seară în roșu.

Palatul Victoria va fi iluminat în roșu în această seară, între orele 20.00 și 24.00, cu ocazia Zilei naţionale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, care, începând de anul acesta, va fi marcată pe 16 august, potrivit Legii 134/2020 adoptată în acest sens de Parlament și recent promulgată de președintele României.

„Guvernul susține astfel necesitatea conştientizării violenţelor şi persecuţiilor la care au fost şi sunt încă supuşi creştini din întreaga lume și se pronunță pentru eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii religioase sau de orice altă natură. Trăim de mai multe luni, țări de pe tot globul, o experiență care ne reconfirmă o dată în plus, dacă mai era nevoie, că soarta întregii civilizații depinde de unitatea acțiunilor împotriva unor amenințări majore care nu țin cont nici de religie și nici de alte criterii de diferențiere între oameni și între comunități. Totodată, consider foarte important pentru fiecare dintre cetățenii României să ne cunoaștem trecutul istoric și să prețuim valorile care ne definesc ca popor”, a declarat premierul Ludovic Orban, potrivit unui comunicat al Executivului.

Ziua de 16 august, în care creștinii din România îi prăznuiesc pe Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și unul dintre ginerii lui, sfetnicul Ianache Văcărescu, a fost stabilită prin lege ca zi națională de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor în semn de recunoștință și de aducere aminte a morții lor martirice, devenită simbol al jertfei supreme pentru credința strămoșească și pentru propriul popor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”