Zeci de amenzi la înmormântarea fondatorului clanului Duduianu. Bărbatul, tatăl lui Emi Pian, a murit marți în închisoare

Data publicării:
nicolae duduianu

Un număr de 23 de persoane care au participat, joi, la funeraliile liderului clanului Duduianu, Nicolae Duduianu, mort în Penitenciarul Spital Mioveni, au primit amenzi pentru că nu au respectat măsurile de limitare a virusului, potrivit Mediafax.

Potrivit Poliției Capitalei, până la ora transmiterii știrii au fost aplicate 23 de sancțiuni persoanelor care au încălcat prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Acestea au fost prinse nepăstrând distanța fizică. De asemenea, participanții de înmormântarea lui Duduianu nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție.

Liderul clanului Duduianu, Nicolae, a murit marți la Penitenciarul-Spital Mioveni, unde a fost internat aproape o lună cu mai multe afecțiuni. Decesul acestuia nu intră sub incidența actualului context epidemiologic, ci este asociat istoricului medical și vârstei înaintate a persoanei.

Fiii lui Nicolae Duduianu, liderul clanului Duduianu, au putut veni acasă să își înmormânteze tatăl, deși sunt în arest preventiv, acuzați că ar fi încercat să îl ucidă pe criminalul interlopului Emi Pian, fratele celor doi.

Nicolae Duduianu era în închisoare când fiul său, Emi Pian, a fost ucis în urma unui conflict cu liderul unui alt clan rival, la începutul lunii august. Familia nu i-ar fi spus seniorului despre decesul fiului, potrivit declarațiilor de la acea vreme.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri