Zece milioane de euro irosite pentru sistemul antigrindină

Data publicării:
sistem

Sub protecția rachetelor antigrindină stau doar 280.000 de hectare de terenuri agricole din trei județe - Prahova, Iași şi Vrancea. Cea mai nouă staţie, din comuna Panciu, a fost inaugurată cu mare fast, în prezenţa oficialilor Ministerului Agriculturii. Deocamdată, poate proteja însă doar 50 de hectare. Totul este ca agricultorii din întreaga ţară să aibă răbdare. Sistemul va fi realizat pe etape şi va fi gata abia în 2024.

Este vb despre repartizarea sumelor anuale, este vorba de un studiu, de mai multe etape de aprobare, legislaţia e complicată”, spune Gheorghe Căunei, directorul Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină.

Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii, spune că „proiectul pe care îl avem la nivel naţional a ajuns la 280 mii de hectare care sunt protejate. În perioada următoare se pare că vom ajunge şi la două milioane de hectare.”

În judeţele în care există deja un centru antigridină, agricultorii nu au scăpat de ameninţare. În Iaşi, de exemplu, în urmă cu doi ani contractul cu firma care se ocupă de lansatoarele montate în judeţ a expirat pentru o vreme, exact când era nevoie de ele. Rezultatul? Aproape două treimi din viile de la Cotnari au fost distruse.

În total, aproape opt milioane de hectare de culturi agricole stau la mila naturii. În judeţul Vrancea, anul acesta, peste 1.000 de hectare de culturi de viţă de vie au fost afectate de grindină.

Rachetele antigrindină sunt proiectate să împrăştie norii în doar o oră de la primirea avertizării meteo.

„Lucrăm contratimp deoarece durata unei celule convective care produce grindină este de 20-25 de minute şi dacă întârzie mai mult de cinci minute s-ar putea să nu mai fie eficIentă tragerea”, a explicat Daniel Florea, director centru comandă Staţia Antigrindină Focşani.

Costul pe hectar este de 12 euro. După cinci ani, fermierii vor plăti jumătate din costul folosirii rachetelor, iar statul restul. Următoarele staţii antigridină vor fi deschise în judeţele Mures şi Timiş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri