VIDEO. Protestatar ridicat cu forța de jandarmi pentru injurii aduse forțelor de ordine
Data actualizării: Data publicării:
Un protestatar a fost ridicat cu forța de jandarmi, sâmbătă, de la mitingul din Piața Victoriei, și amendat cu 300 de lei pentru injurii aduse forțelor de ordine. Sunt cel puțin șase jandarmi care pun protestatarul la pământ și încearcă-l imobilizeze. Iată imaginile:
Incidentul a fost comentat în direct la Digi24 de actorul Mihai Călin și fostul consilier prezidențial pe probleme de securitate Iulian Fota (vezi video).
Potrivit Mediafax, patru protestatari din Piața Victoriei au fost duși la secțiile de poliție, doi dintre aceștia având arme albe, unul materiale pirotehnice și cel de-al patrulea a fost amendat cu 300 de lei pentru că a adresat injurii forțelor de ordine, a anunțat Georgian Enache, din partea Jandarmeriei Române.
Reprezentantul Jandarmeriei Române a precizat că nu au fost înregistrate niciun fel de incidente deosebite.
„Patru persoane au fost conduse la secția de poliție până acum. Toate cele patru persoane au fost interceptate în zona filtrelor de care v-am anunțat. Două având asupra lor arme albe, un spray lacrimogen și cuțit, o altă persoană cu materiale pirotehnice și o altă persoană care a adresat injurii forțelor de ordine și nu a respectat măsurile dispuse pentru acel filtru a fost sancționată cu amendă în valoare de 300 de lei”, a declarat Georgian Enache.