VASLUI. Ce au înțeles localnicii din scandalul gazelor de șist

Data publicării:
0602gaze 20sist-48074

Compania Chevron se află abia în prima etapă a operaţiunilor, care pot dura şi cinci ani.

Abia după ce se va dovedi că există resurse suficiente, americanii vor putea începe exploatarea comercială a zăcământului de la Păltiniş. Acesta este doar unul dintre cele patru perimetre concesionate de Chevron la noi în ţară. Studiile de specialitate arată clar că România are o rezervă impresionantă de gaze de şist. Ţara noastă, Ungaria şi Bulgaria stau pe o pungă de peste 500 de miliarde de metri cubi de gaze neconvenţionale.

„România se poate transforma dintr-o ţară importatoare de gaze într-o ţară autonomă din punct de vedere energetic”, spune Thomas Holst, director Chevron pentru România.

Metoda extragerii gazelor de şist este însă dur criticată. Gazele de şist sunt la o adâncime mai mare decât cele convenţionale, iar ca să le extragă, sonda introduce mai întâi apă cu sare şi un amestec chimic. La o adâncime de până la 3.000 de metri se produce o explozie a amestecului pentru a elibera gazul din roci. Există şi un pericol, ca amestecul să ajungă în pânza freatică. Acesta este motivul pentru care ecologiştii se opun exploatării gazelor de şist.

Sătenii din Păltiniş nu sunt deloc încântaţi de planurile americanilor. „Eu nu sunt de acord cu extragerea de gaze. Poate să ne dea și aur. Aur daca ne dă, din comuna noastră nu ne ducem”, spune o bătrână.

Unele ţări europene, precum Franţa, Germania şi Bulgaria, au oprit sau chiar interzis exploatările, de teama că forajele vor polua apa şi aerul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri