V. Vosganian despre Roșia Montană: „E un proces de exorcizare, de maturizare, de responsabilizare”

Data publicării:
rosia montana digi-4

„Avem diverse formule de raportare: unii care bat cu pet-urile în pavajul Pieței Universității și cer oprirea, alții care se închid în mină și cer pornirea. Unii care nu știu unde e Roșia Montană pe hartă și cer să nu se facă nimic, alții care stau acolo și care vor să o ducă mai bine. Nici unii, nici alții nu au informații pe care să le accepte reciproc”, a subliniat el.

„În patrulaterul acela există acum zăcăminte identificate de peste 700 tone de aur, cred că ar dubla producția de aur a Europei, înseamnă la nivelul actual peste 30 de miliarde dolari. Într-o formulă de contract chiar și cum este aceasta cu Gabriel Resources, statul român ar putea să beneficieze într-o perioadă de un deceniu de cel puțin 15 miliarde de dolari în mod direct din producție”, a explicat fostul ministru al economiei Varujan Vosganian.

„Am rezolva multe probleme dacă am avea o abordare corectă și formula tehnologică ce să acomodeze eficiența economică, interesul național și criteriile de mediu”, a adăugat el.

„Depinde de partidele politice, de capacitatea de comunicare a Guvernului, de angajamentul organizațiilor neguvernamentale de a nu face doar un rol în dezbaterea publică, de noi toți. E un proces de exorcizare, de maturizare, de responsabilizare. Ar trebui să fie posibil. Nu poți porni o astfel de acțiune cu o opinie publică ostilă”, a declarat Varujan Vosganian.

„Nu discut eficiența economică în afara criteriilor de mediu. Vreau ca cineva să își asume ecologic proiectul, vreau să își asume proiectul din punctul de vedere al expertizei, astfel să putem fi liniștiți că ne-am făcut integral datoria”, a mai spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce vehicule pot fi conduse cu permis categoria B în 2025? Se aplică regulile și în spațiul Schengen?
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu, în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025