Un militar în vârstă de 23 de ani, din cadrul Batalionului 3 Geniu Mărăcineni, a fost găsit mort de către colegii săi, în noaptea de marţi spre miercuri, într-unul dintre căminele Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” din oraşul prahovean Breaza. Militarul nu era cunoscut cu afecţiuni medicale, iar cauza decesului nu se cunoaşte, urmând să fie stabilită la necropsie.
Surse judiciare au declarat că bărbatul în vârstă de 23 de ani, încadrat la Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru” Mărăcineni, se afla în misiune şi a fost găsit mort de către colegii săi, la ora 4.30, în dimineaţa zilei de miercuri.
Primele date indică faptul că militarul a murit în timpul somnului. Aceleaşi surse precizează că militarul nu se afla în evidenţele medicale ca suferind de boli grave, iar cauza decesului va fi stabilită în urma necropsiei.
Procurorii de la Parchetul Militar Ploieşti au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
Sursa: News.ro