Un bărbat căutat în România a fost prins în vestul Franței la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a declanșat o adevărată urmărire ca-n filme refuzând să oprească la un control al poliției rutiere.
S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Cheix-en-Retz, o localitate din departamentul Loire-Atlantique, din vestul Franței. Patrula jandarmeriei a observat un Renault Espace care la ora 1:30 noaptea circula cu farurile stinse. Jandarmii au vrut să controleze vehiculul, dar șoferul a accelerat și a urmat o cursă nebună.
Bărbatul de la volan a încercat să lovească în mers de mai multe ori vehiculul Jandarmeriei. Mai mult, ceilalți pasageri din mașină au aruncat cu diverse obiecte în mașina forțelor de ordine.
Cursa s-a terminat pe un teren ocupat de nomazi, la Bouguenais, unde trei dintre persoanele aflate în Renault-ul Espace au reușit să fugă. Șoferul a încercat să scape și el, aruncând cu o bară metalică în direcția agenților. Într-un final, a fost prins cu ajutorul câinilor poliției.
Suspectul, în vârstă de 40 de ani, fără domiciliu stabil, a fost arestat preventiv. În plus, francezii au descoperit că bărbatul este căutat de autoritățile române, așa că a fost dus la Rennes, în fața judecătorilor, care vor decide dacă dau curs unei cereri de întrajutorare judiciară, valabilă între țările din spațiul Schengen. Presa franceză nu a aflat pentru ce fapte este căutat suspectul în România.