O variantă de conservare a pasajului vechi de mai bine de două secole este acoperirea lui cu o cupolă . După ce a stat multă vreme acoperit de pământ, monumentul istoric nu s-a bucurat de atenţia autorităţilor nici după ce a fost scos din nou la lumină, în anii `90.
Construit de austrieci, după ce aceştia au ocupat Timișoara, pasajul făcea parte din cetate. A fost ridicat pentru ca pe timp de luptă soldaţii să se poată deplasa mai repede dintr-o parte în cealaltă a bastionului. În felul acesta reușeau să facă față mai ușor inamicilor.
Până când autorităţile vor face ceva concret pentru a-l pune în valoare, monumentul istoric rămâne înconjurat de tarabele comercianţilor din Piaţa 700.