Telefonul a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai românului. Fie că vorbim despre un aparat scump folosit pentru afişarea statutului social, fie că vorbim despre unul ieftin, cert este că reţelele operatorilor de telecomunicaţii sunt folosite la maximum.
Antenele de telecomunicaţii au mijlocit în prima jumătate a anului 30 de miliarde de minute de convorbiri. Puse cap la cap, asta ar însemna o convorbire lungă de peste 57.000 de ani. Potrivit estimărilor specialiştilor, în a doua jumătate a anului, traficul va fi cel puţin tot atât de mare.
Chiar dacă în primele șase luni ale anului numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă a scăzut cu peste trei procente, la 22,7 milioane.
„Pentru a păstra clienții în rețea, furnizorii vor trebui să devină din ce în ce mai agresivi în a oferi servicii, servicii de apeluri la tarife competitive”, a spus Daniela Sima, coordonator serviciul de analiză și studii de piața din cadrul ANCOM.
Utilizatorii de cartele preplătite vorbesc cel mai mult la telefon, utilizatorii cu abonament persoane fizice - o treime, iar abonaţii persoane juridice - 14%.
Durata medie a unui apel a ajuns la 2 minute şi 24 secunde. În mediul urban însă convorbirile sunt mai lungi.
Aproape 93 de milioane de euro cheltuie românii, lunar, pe servicii de telefonie mobilă.