Șeful ANSVSA, la Digi24: Garantăm că toată carnea din galantare este bună de consum

Data publicării:
Vladimir Manastireanu-Mediafax Foto-Alexandru Hojda

Potrivit lui Vladimir Mănăstireanu, toată carnea care este însoțită de facturi, de certificate sanitar-veterinare este bună de consum.

Toată marfa din magazine este controlată sanitar-veterinar și îi sfătuiesc pe clienți să cumpere numai din centre, piețe și să ceară bonul fiscal. Garantăm că tot ce este în galantare este bun de consum”, a declarat Vladimir Mănăstireanu. 

Vreau să cred că nu mai există marfă de la Avicola Călăraşi în supermarketuri şi că acestea le-au retras de la vânzare. În ţară sunt verificate şi magazinele mai mici. Este un volum imens de lucru, avem sute de oameni care merg la mii de unităţi. Încercăm să scoatem din magazine tot de la acea unitate până reuşim să infirmăm sau confirmăm informaţiile, în urma anlizelor. Rezultatele analizelor le vom avea marţi sau miercuri”, a mai spus acesta.

Inspectorii sanitar-veterinari au început controalele la mai mult de o lună după ce carnea de pui cu probleme ar fi fost refuzată de Selgros. Între timp, lanţul de magazine a retras de la vânzare peste 36 de tone de carne trimise de Avicola Călăraşi.

Potrivit procurorilor, Selgros ar fi trimis carnea neconformă la abatorul din Călăraşi când a văzut urmele de şoareci, iar acolo ar fi fost reambalată şi distribuită magazinelor mici din ţară. Cei de la Selgros neagă însă că ar fi returnat loturile de carne producătorului. „Acel lot neconform a fost distrus la Protan”, a precizat pentru Digi24 Alexandru Vlad.

Reprezentanţii lanţului de magazine Selgros, primul loc în care a ajuns carnea infestată, spun că au anunţat autorităţile încă din luna septembrie despre puii cu probleme.

Şeful Autorităţii pentru Siguranţa Alimentelor spune însă că nu a primit nici o notificare de la conducerea lanţului de magazine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statuia din Cismigiu care ”plange” de 100 de ani. E a unei fete care a murit la 21 de ani...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri despre căsnicia cu Bono: „Am fost prinsă într-un mariaj lipsit de iubire!” Recunoaște că a...
Film Now
Sharon Stone și Kevin Costner au flirtat fără rețineri la o gală, după ce ea l-a apărat în timpul divorțului...
Adevarul
Testul simplu care identifică pacienții cu afecțiuni neurologice, inclusiv Alzheimer
Newsweek
2.500.000 pensii, în aer după decizia Poștei Române de a desființa oficiile. Cum iau, totuși, banii?
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
parlament european
Parlamentul European a ajuns la un acord politic pentru aprobarea noii echipe a Comisiei Europene. Când va fi...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Denzel Washington, despre trecutul îmbibat în alcool: "Am făcut mult rău corpului". Obișnuia să bea două...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...