Șapte bombe de aruncător din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite, luni, lângă calea ferată din comuna Lunca de Jos, elementele de muniție fiind ridicate în siguranță de pirotehniști, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.
Potrivit sursei citate, cele șapte bombe de aruncător, calibrul 120 mm, au fost descoperite de niște muncitori care lucrau la înlocuirea barierei peste calea ferată din localitatea Lunca de Jos, potrivit Agerpres.
Ciobotariu a precizat că lucrătorii de la CFR au găsit, inițial, o bombă de aruncător și au oprit imediat lucrările, alertând echipa specializată a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita. Pirotehniștii sosiți la fața locului au mai descoperit alte șase bombe, depozitate una peste alta.
Elementele de muniție au fost transportate și depozitate în siguranță, urmând să fie distruse în perioada următoare.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita a arătat că cele șapte bombe prezentau un real pericol și exista risc de explozie dacă ele erau lovite sau manevrate greșit.
Circulația feroviară în zonă nu a fost afectată.
De la începutul anului, echipa pirotehnică din cadrul ISU Harghita a avut peste zece de acțiuni de ridicare a unor elemente de muniție, descoperite cu ocazia efectuării de lucrări agricole sau de infrastructură.
Specialiștii din cadrul ISU recomandă populației ca, în situația în care descoperă elemente de muniție, să nu le atingă, să nu le miște, să nu le lovească și să sune imediat la numărul de urgență 112.
În Harghita sunt găsite frecvent elemente de muniție, cu precădere în zonele unde a fost linia frontului în Al Doilea Război Mondial.