Rise Project: Cumnatul lui Mircea Geoană întreţine, de 10 ani, casa de avocatură Mossack Fonseca

Data publicării:
mossack fonseca GettyImages-519593152

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Ionuţ Costea a fost, între altele, secretar de stat în Ministerul Finanţelor sub guvernarea CDR, vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, dar şi preşedinte al Exim Bank. Ionuţ Costea şi Mircea Geoană sunt acum implicaţi în Institutul Aspen România.

Costea este acompaniat în afacerea offshore din Insulele Virgine Britanice de Victor Vanea, patronul Pan-European Grup, companie care a organizat, la Washington, Beijing, Londra sau Bruxelles, evenimente pentru Ministerul Economiei şi companii de stat.

Paravanul afacerilor lui Costea

Ianuarie 2002. Genint SA, o companie de consultanţă fiscală din Geneva, solicită Mossack Fonseca înfiinţarea firmei Yvolan Finance Corp, cu sediul în Insulele Virgine Britanice. Identitatea acţionarilor nu este cunoscută, fiind o societate anonimă cu acţiuni la purtător. Îşi păstrează acest statut până în 2007, când intră, oficial, în afacere Ionuţ Costea şi Victor Vanea. În poziţiile de preşedinte şi secretar general al companiei sunt numiţi doi “oameni de paie” ai Mossack Fonseca – Martha Edghill şi Vianca Scott.

Trei luni mai târziu, în aprilie 2002, este înregistrată în Quebec compania Atlantic CG Consultant Group Inc, cu acţionar unic Yvolan Finance Corp, cu un capital social de 100.000 de dolari şi cu obiect de activitate “investiţii”. Administrator şi director devine Max Blauenstein, care este şi fondatorul şi preşedintele Genint SA.

O înţelegere secretă

Yvolan Finance Corp, deţinută în cote egale de Costea şi Vanea, figurează în arhivele din Panama drept companie implicată în afaceri imobiliare. Cu scopul declarat de a-şi păstra anonimatul în viitoarele afaceri, în aprilie 2002, Yvolan Finance Corp a semnat o înţelegere scrisă cu societatea pe care o deţine în Quebec, Atlantic CG Consultant Group INC., pe care a mandatat-o să acţioneze în numele său în viitoare tranzacţii, dar şi să gestioneze documentele contabile aferente. Ambele societăţi sunt numite în contract “a body politic and corporate”, sintagmă folosită în general pentru companii înfiinţate în scop guvernamental. Atlantic CG Consultant Group INC. Se angaja astfel să acţioneze exclusiv în numele şi la indicaţiile companiei din Insulele Virgine Britanice, în orice tip de tranzacţii şi cu privire la orice bunuri pe care le va administra.

Întrebat de reporterii Rise Project ce activitate a derulat prin firmele din Insulele Virgine Britanice şi din Quebec, Ionuţ Costea a declarat: “Am făcut nişte chestii de consultanţă la un moment dat. Le-am făcut când nu mai eram la stat, privat fiind”.

Yvolan Finance şi-a schimbat numele în “Shilou Finance Corp”, în 2009, iar pentru acestă operaţiune a plătit un nou onorariu celor de la Mossack Fonseca.

Într-o corespondenţă din aprilie 2013 cu reprezentanţii Mossack Fonseca, consultantul Genint a oferit referinţe cu privire la clientul său. Shilou Finance este prezentată drept un holding care se ocupă cu investiţii imobiliare în România. Nici compania din IVB şi nici mandatarul său din Quebec nu apar însă, la vedere, în companii sau afaceri din ţara noastră.

Familia fostului director Eximbank a încercat de-a lungul timpului să dezvolte o serie de proiecte imobiliare în România. Ionuţ Costea a pornit propria afacere imobiliară în martie 2007, când a fondat Golf Property Real Estate SRL. Compania urma să se ocupe de cumpărarea şi vânzarea bunurilor imobiliare proprii, cât şi de achiziţionarea mai multor apartamente în cadrul complexului “Silver Mountain” din Poiana Braşov. Acest proiect imobiliar a implicat o investiţie de 400 milioane de euro şi a aparţinut omului de afaceri Dan Fischer. În aprilie 2008, Ionuţ Costea a cesionat acţiunile Golf Porperty tatălui său, Ion Costea. Compania nu a declarat încasări în 2014, potrivit ultimului bilanţ depus la Fisc.

Ionuţ Costea le-a mai spus jurnaliştilor de la Rise Project că afacerile derulate prin firma offshore nu aveau ca scop tranzacţii imobiliare, ci erau doar o extensie pentru conferinţele organizate de partenerul său Victor Vanea. “Chiar nu mai ştiu nimic din perioada aia, 2003 sau când a fost (…) După aia n-am mai făcut nimic, că n-a ieşit mare lucru”, a mai spus Costea.

Conform documentelor, Costea nu a părăsit însă acţionariatul afacerii din Insulele Virgine Britanice, iar în 2007 a intrat chiar oficial în actele companiei Shilou Finance.

De asemenea, conform registrului companiilor din Quebec, Atlantic CG Consultant Group INC este încă activă, având acelaşi acţionar.

Conferinţe de lux pentru oficiali guvernamentali

Contactat de RISE, Vanea a negat orice implicare în afacerile din Insulele Virgine Britanice: “Nu, nu cred aşa ceva. Îmi pare rău, nu ştiu ce informaţii aveţi, că sunt cam false informaţiile”.

Victor Vanea este patronul Pan-European Group. Compania are sediul în Marea Britanie şi organizează seminarii, conferinţe internaţionale şi alte evenimente dedicate camerelor de comerţ din diferite state. Destinaţiile alese pentru aceste întâlniri sunt zone turistice precum Cancun, Hong Kong, Los Angeles, Las Vegas, Rio de Janeiro, Hawaii, Bermuda, Kuala Lumpur, Shanghai, New York, Tokyo, dar şi în capitale europene. Pan European Group a organizat peste 300 de astfel de evenimente, în peste douăzeci de ţări, iar la conferinţe au participat de-a lungul timpului şi persoane din conducerea unor ministere şi companii de stat din România, între care fostul ministru al Economiei Constantin Niţă, directorul demis al Complexului Energetic Oltenia, Dan Laurenţiu Ciurel, trimis în judecată în dosarul “Rovinari-Turceni”, sau Mihail Stănculescu, fost director Hidroelectrica.

Victor Vanea deţine împreună cu Minerva şi Claudia Vanea şi compania Pan-European Conferences LTD înregistrată în Marea Britanie. De-a lungul timpului, în portofoliul familiei Vanea au existat multe companii, înregistrate, în majoritate, în Regatul Unit şi având ca obiect de activitate organizarea de conferinţe, activităţi de recrutare şi “business support”. Acestea au fost însă dizolvate.

În 2001, cu un an înainte de înfiinţarea Shilou Finance Corp, Victor Vanea a apelat la serviciile preşedintelui Genint, Max N. Blauenstein şi la avocaţii Mossack Fonseca pentru a înregistra în Insulele Virgine Britanice o altă companie din seria Pan-European. Firma a fost numită Pan-European Conferences Limited.

O altă afacere, pe zona de media, a fost fondată în 2005 de Victor Vanea alături de georgianul Levan Marouachvili. Mapledene Publishing a fost înregistrată în Marea Britanie şi a deţinut până în 2015 o reţea de publicaţii financiare din Rusia, Ucraina, Republica Moldova şi Kazahstan, denumită eufinancemags.com. Reţeaua a primit sponsorizare inclusiv de la banca Black Sea Trade and Development, la care Costea a fost viceguvernator din partea României, în perioada 1997-2000. Rugat să comenteze acestă informaţie, Costea a negat faptul că ar fi lucrat pentru Black Sea: “Eu nu am fost la Black Sea, eu am fost la BERD. Ştiu banca de când lucram la Finanţe, dar n-am lucrat acolo niciodată.” Informaţia apare însă în CV-ul său oficial.

În România, Victor Vanea a deţinut o singură societate, Countdown România SRL, care a fost dizolvată în 2009, având datorii de 86 de mii de lei către Direcţia Finanţelor Publice Cluj.

Omul din Geneva şi fondatorul Auchan

Max Blauenstein este fondatorul şi directorul companiei Genint. Are 25 de ani de experienţă în business management şi, conform CV-ului său, a ocupat mai multe funcţii politice în administraţia publică din Geneva.

Costea şi Vanea au apelat la Blauenstein pentru a înfiinţa companiile din IVB şi Quebec, acesta purtând toată corespondeţa cu Mossack Fonseca în numele clienţilor săi. El este încă administratorul societăţii Atlantic CG Consultant Group Inc, poziţie pe care o ocupă de aproape 15 ani.

Blauenstein a refuzat să răspundă întrebărilor reporterilor Rise Project cu privire la firmele pe care le-a înfiinţat pentru Costea şi Vanea, pe motiv că acestea sunt informaţii confidenţiale.

Numele lui Max Blauenstein apare şi într-o afacere românească. Energy Real Imob SRL a fost înfiinţată în 2007 pentru vânzarea şi cumpărarea de bunuri imobiliare. Asociat unic este Byvalley Properties, o societate înregistrată în IVB tot de către Mossack Fonseca şi reprezentată de Blauenstein. Firma a achiziţionat în 2007 un apartament de 100 mp în Complexul Persepolis din Satul Francez, de la omul de afaceri de origine iraniană Saadati-Sohi Manochehr. Manochehr este cercetat de Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR într-un dosar de evaziune fiscală.

Administratorul Energy Real Imob este Ioniţă Cătălin, partener de afaceri a lui Regis Mougel, fondatorul Auchan în România. Ioniţă a fost asociat în societatea care opera lanţul de hypermarketuri, MGV Distri-Hiper, dar este şi administrator al altor afaceri deţinute de Regis Mougel, precum Regimora SRL şi Baobab Investments Limited, care deţine magazinul de decoraţiuni interioare Bamboo.

Mougel este la rândul său client Mossack Fonseca. În 2013 avocaţii panamezi i-au înregistrat în IVB compania Lacey Trading Services Corp, ce se ocupă de investiţii şi consultanţă. Prin intermediul Lacey Trading, Mougel şi-a împrumutat diverse sume de bani şi a deschis un cont bancar la Pictet & Cie în Elveţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul unde noaptea nu se sfârșește niciodată. Cum supraviețuiesc 2.000 de oameni în întunericul absolut timp...
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Pro FM
Taylor Swift, mai mult decât generoasă cu echipa care a ajutat-o în turneul care i-a adus miliarde. Cât a dat...
Film Now
Noi probleme de sănătate pentru Jamie Foxx. El a fost rănit după ce a fost prins într-o încăierare, chiar la...
Adevarul
Liderul rebelilor sirieni: Israelul „nu mai are scuze” să bombardeze Siria. Ce spune despre Rusia și Iran
Newsweek
DOCUMENT 100.000 pensii cresc până de Anul Nou. Care pensionari iau banii și despre ce sume e vorba?
Digi FM
Procesul care a şocat întreaga lume se apropie de final. Gisele Pelicot încă aşteaptă explicaţii: Nu îţi poţi...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Christina Applegate, despre primele semne de scleroză multiplă: „Îmi amintesc căderea”. Dezvăluirile...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...