REPORTAJ. 1 Decembrie, o zi petrecută în transportoare blindate, în Afganistan

Data publicării:
20121201 20afganistan-36260

În sudul Afganistanului dimineaţa începe undeva în jurul orei 4:00 pentru militarii români. Ziua de 1 Decembrie este o zi ca oricare alta din punct de vedere al misiunilor de îndeplinit, dar una specială, ţinând cont de semnificaţia ei.

Majoritatea celor care pleacă pentru şase luni în misiunile din Afganistan ştiu că au susținerea celor rămași acasă. Printre ei este și Diana, o tânără în vârstă de 30 de ani, aflată la prima sa misiune de acest gen. Ea își petrece Ziua Naţională alături de colegii din zona Kandahar, o zonă deloc liniştită. Ştie însă că ziua de 1 Decembrie este un motiv în plus pentru cei de acasă să se gândească la ea.

Pe lângă Diana, alţi 1900 de militari români petrec Ziua Naţională în Afganistan, cu misiuni obişnuite. Spre seară, la întoarcerea din patrulare, ei speră la câteva minute în care să se bucure de ziua de 1 Decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri