Răsturnare de situaţie în cazul unui teribil accident. Din victimă, un tânăr a ajuns să fie reţinut
Data actualizării: Data publicării:
Răsturnare de situaţie în cazul accidentului din lacul Ghioroc, în care două fete au murit, iar prietenii lor s-au salvat în ultimul moment. La volan nu ar fi fost una dintre fete, aşa cum au declarat iniţial tinerii, ci chiar unul dintre ei. Băiatul a fost reţinut astăzi de anchetatori.
Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad: „În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că tânărul de 18 ani s-ar fi aflat la volanul autoturismului pe care l-ar fi condus. A pierdut controlul asupra acestuia, răsturnându-se apoi în lacul Ghioroc”.
Tragedia a avut loc în urmă cu mai bine de o săptămână. Maşina în care erau cei patru tineri a căzut în lacul din Ghioroc, iar cei doi băieţi au reuşit să iasă singuri la mal.
Datele anchetatorilor arată că la volan era chiar unul dintre supravieţuitori.
O cameră de supraveghere dintr-o parcare a suprins momentele dinaintea tragediei. În imagini se vede cum una dintre fete urcă la volan. Pe drum, însă, tânăra ar fi făcut schimb de locuri cu băiatul de 18 ani care era pe locul din dreapta.
Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad: „Se efectuează în prezent cercetări şi cu privire la durata care a trecut de la momentul producerii evenimentului până la data la care cei doi au apelat serviciul de urgenţă 112”.
Cel mai probabil, tânărul de 18 ani va ajunge în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.