Video Accident grav cu un mort și patru răniți, între care un copil, în județul Prahova. Momentul impactului a fost filmat
Data actualizării: Data publicării:
Accident grav sâmbătă seara în județul Prahova. O femeie a murit şi alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite după ce un autoturism şi un TIR s-au ciocnit. Impactul extrem de violent a fost suprins de o cameră de supraveghere.
Accidentul a avut loc pe DN 72. Șoferul autoturismului nu a oprit la semnul rutier STOP și a fost izbit în plin de tir.
În urma impactului, mașina s-a răsturnat.
O femeie de 39 de ani a rămas încarcerată. A fost scoasă de pompieri, însă medicii nu i-au putut salva viața. Șoferul și ceilalți pasageri au ajuns la spital.
De asemenea, șoferul TIR-ului a primit și el îngrijiri medicale la fața locului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.