Răsturnare de situaţie în cazul şoferului care a intrat cu maşina în uşile spitalului din Craiova
Data actualizării: Data publicării:
Incident şocant la spitalul din Craiova. Un şofer beat a intrat cu maşina în unitatea de primiri urgenţe. A rănit un voluntar şi o asistentă şi s-a oprit cu autoturismul în recepţia spitalului. Conducerea spitalului dă vina pe firma de pază care nu și-ar fi făcut treaba. Agenţii susţin că individul a plănuit totul, s-ar fi făcut că repară ceva la maşină în parcarea insituţiei, dar a urcat la volan şi a intrat în plin în unitatea medicală.
Actualizare. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Bărbatul care a îngrozit Craiova noaptea trecută a refuzat să motiveze în vreun fel gestul său. Individul a intrat pur şi simplu cu maşina în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova. Un voluntar şi o asistentă au fost răniţi uşor. Reprezentanţii spitalului acuză firma de pază că nu şi-ar fi făcut treaba.
Cristina Geormăneanu- purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Craiova: “În momentul în care se va decide că nu şi-au respectat obligaţiile contractuale se vor lua măsurile legale în consecinţă inclusiv rezilierea contractului”.
Conducerea firmei de pază se apără şi spune că individul a plănuit totul.
Valentin Ghiţă, responsabil al firmei de pază: „(Rep.: De ce nu l-au oprit?) Nu au avut cum. A intrat în maşină Nu a băgat pe nimeni în seamă, a ridicat capota şi i-a dat drumul înainte. Putea să-l omoare".
Agent de pază: „Să dubleze paza, se întâmplă multe cazuri. Nu opresc, vin beţi, cu accidente de-ale lor şi când se întâmplă, nu opresc, şi noi nu putem să le facem faţă”.
La spital a fost improvizată o prelată în locul uşile sparte de la unitatea de primiri urgenţă pentru ca angajaţii şi pacienţii să nu îngheţe de frig. Între timp, poliţiştii au deschis dosar penal pe numele şoferului pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi distrugere.