Șoferii care au o alcoolemie mai mare de 0,8 grame pe litru de alcool pur în sânge sau au consumat substanţe stupefiante riscă să rămână fără carnet timp de 10 ani. În cazul celor a căror alcoolemie depistată este de sub 0,8 carnetul va fi suspendat pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni.
Zece ani de închisoare sunt pedepse prevăzute pentru viol, tâlhării sau crime cu premeditare. Iar dacă şoferii transportă pasageri, substanţe periculoase sau sunt instructori auto cu elevi în maşină, pedeapsa ajunge la 15 ani de puşcărie.
Şi legea actuală prevede pedeapsa cu închisoarea, dar puţini şoferi sunt privaţi de liberate, chiar dacă au comis accidente mortale.
Un asemenea caz este al unui tânăr din Bucureşti, Andrei Andronie, fiul unui bacher. Băut fiind, a ucis doi oameni într-un accident de maşină. Cu toate că a trecut mai bine de un an şi jumătate de la evenimentul tragic, el este cercetat în libertate.
Numai în acest an, 35 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 200 au fost rănite grav, în tot atâtea accidente provocate de consumul de alcool la volan.
„În primele cinci luni ale acestui an au fost depistaţi aproximativ 10.000 de conducători auto conducând autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, dintre care aproximativ 3.200 peste limita legală de 0,80 miligrame per litru alcool pur în sânge, ceea ce constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”, declară comisarul George Grigore.
Proiectul care prevede modificarea Codului rutier se află în acest moment la Senat.