La fața locului au fost solicitate, printr-un apel de la turnul de control, echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ilfov.
Purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruș, a declarat pentru Digi24 că pompierii au fost chemați să asigure asistența unei aeronave care venea dintr-un zbor tehnic și i s-a oprit un motor.
Teodor Postelnicu, reprezentant al Aeroportului Otopeni, a spus că avionul a decolat la 15.34, a anunțat probleme la un motor și a aterizat în siguranță,.
A fost un zbor tehnic, de verificări, a confirmat și Postelnicu.
Traficul se desfășoară absolut normal pe aeroport. Nu sunt zboruri anulate sau întârziate la avioanele de pasageri din cauza acestui incident, a spus Postelnicu.