Consiliul General al Municipiului Bucureşti a avizat proiectul de hotărâre care prevede că Primăria Sectorului 5 primeşte în folosinţă gratuită imobilul situat în strada Constantin Mille nr. 10, pe toată durata lucrărilor de consolidare a clădirii de pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 29-31, actualul sediu al instituţiei, informează MEDIAFAX.
Potrivit proiectului, Primăria Sectorului 5 va suporta de la data preluării imobilului de pe strada Constantin Mille nr. 10 toate cheltuielile necesare folosinţei.
În expunerea de motive a proiectului se arată că imobilului din strada Constantin Mille nr. 10 are două etaje şi mansardă, o suprafaţă construită desfăşurată de 2.021,39 metri pătraţi, se află pe un teren în suprafaţă de 618,94 metri pătraţi şi aparţine Administraţiei Fondului Imobiliar.
Predarea-primirea imobilului din strada Constantin Mille se va face printr-un protocol încheiat între Administraţia Fondului Imobiliar şi Primăria Sectorului 5, după terminarea lucrărilor de amenajare şi punere în funcţiune, care vor fi realizate de Administrația Fondului Imobiliar.